Primarul municipiului Constanţa, Vergil Chiţac, este urmărit penal pentru abuz în serviciu,. În acelaşi dosar mai sunt urmăriţi penal Alin Vintilă, director executiv în cadrul Primăriei Constanţa (complicitate la abuz în serviciu) şi Andrei Talpeş, preşedinte al Clubului Sportiv Municipal Constanţa (complicitate la abuz în serviciu şi şantaj).

Procurorii DNA spun că primăria a finanțat integral o competiție de ambarcațiuni, fără licitație, așa cum ar fi trebuit. Banii au ajuns la o societate comercială cu sediul în Monaco. Firma figura printre organizatori, deși nu a făcut nimic pentru competiție.,

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Constanța au dispus efectuarea urmăririi penale față de suspecții:

          CHIȚAC VERGIL, primar al municipiului Constanța, pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu, dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit,

          VINTILĂ ALIN, director executiv în cadrul Primăriei Municipiului Constanța, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la abuz în serviciu, dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit,

          TALPEȘ ANDREI, președinte al Clubului Sportiv Municipal Constanța, pentru săvârșirea infracțiunilor de:

          – complicitate la abuz în serviciu, dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit,

          – șantaj.

 

          În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză există aspecte din care rezultă suspiciunea rezonabilă ce conturează următoarea stare de fapt:

          În cursul anului 2023, cu ocazia derulării unui eveniment sportiv, organizat în Municipiul Constanța de o asociere formată din cinci entități (din care făceau parte și Primăria Municipiului Constanța,  Clubul Sportiv Municipal (C.S.M.) Constanța, Federația Română de Yachting (FRY) și o societate comercială cu sediul în Monaco), suspectul Chițac Vergil, în calitatea menționată mai sus, beneficiind de ajutorul celorlalte două persoane și cu încălcarea prevederilor legislației primare, ar fi aprobat finanțarea în totalitate a întregului eveniment.

Concret, finanțarea competiției sportive s-ar fi realizat de către Primăria municipiului Constanța fără a exista un contract de finanțare care să fi fost atribuit în urma unei proceduri de selecție publică și fără să existe viză de control financiar preventiv sau vreun referat al compartimentului de specialitate.

Întrucât, prin  „înțelegerea” unora dintre părți s-ar fi stabilit ca banii rezultați din finanțare să ajungă în conturile societății comerciale, cu sediul în Monaco (în condițiile în care aceasta nu ar fi prestat vreo activitate bine definită în cadrul evenimentului respectiv), suspectul Talpeș Andrei ar fi exercitat constrângeri asupra unor persoane din conducerea Federației Române de Yachting pentru a le determina pe acestea să efectueze o plată în valoare de aproximativ 290.000 euro către societatea respectivă.

În condițiile de mai sus, în conturile societății comerciale, cu sediul în Monaco, ar fi fost virați în total 1.728.000 lei, sumă ce reprezintă un prejudiciu pentru Primăria municipiului Constanța.

În cauză se efectuează acte de urmărire penală și față de alte persoane. Celor trei suspecți li s-au adus la cunoştinţă calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 307 Cod de procedură penală.

          Facem precizarea că efectuarea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, activitate care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

          Menționăm că prezentul comunicat a fost întocmit în conformitate cu art. 28 alin. 4 din Ghidul de bune practici privind relația sistemului judiciar cu mass media, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 197/2019,” transmite DNA.

Sursa: Realitatea de Constanta

Articolul precedentAccident pe Autostrada Soarelui. O femeie transportată la spital
Articolul următorBucureștean prins în Vama Veche cu droguri ascunse în ouă de ciocolată