De mâine, 24 decembrie, începând cu ora 9.00, se va schia pe toate pârtiile din zona superioară a masivului Postăvarul, se va putea coborî până în Poiană pe pârtia Drumul Roșu și, de asemenea, se va schia pe cele două pârtii pentru începători.

Primarul Allen Coliban, împreună cu reprezentanții Primăriei și cei ai firmei care asigură pregătirea pârtiilor, Comprest, a verificat astăzi pe teren starea pârtiilor.

„De mâine vor fi deschise toate pârtiile din partea superioară a Masivului Postăvarul și deschidem și pârtiile pentru începători din Poiana Brașov. Avem zăpadă suficientă, astăzi încă se lucrează la foc continuu pentru ultimele pregătiri, dar așteptăm toți românii, brașoveni și turiști, să vină în Poiana Brașov pentru schi de calitate. Chiar dacă săptămâna viitoare s-au anunțat temperaturi pozitive, suntem optimiști, pentru că avem un strat de bază consistent. Am lucrat în toate aceste zile în care am avut temperaturi negative și sper să trecem cu bine peste sărbători și, de asemenea, să vină noi ninsori“, a declarat primarul Allen Coliban, după ce a verificat una dintre pârtiile amenajate.

Se va putea schia în zona superioară a pârtiilor Lupului și Drumul Roșu, cu ieșire spre stația telescaunului Ruia (telescaunul de 6 locuri), precum și pe pârtiile Kanzel, Doamnei și Ruia, cu ieșire în Drumul Roșu, apoi către telescaunul Ruia.

Drumul Roșu va fi amenajat și în zona inferioară, astfel că schiorii vor putea coborî până la stația inferioară a telegondolei.

Până mâine se va încerca și amenajareaa bretelei de legătură dintre Drumul Roșu, pe Sub Teleferic, spre Pârtia Bradul. Tot de mâine vor fi deschise și pârtiile pentru începători, Bradul și Stadion.

Starea pârtiilor este foarte bună, mai ales că în ultima perioadă s-au înregistrat temperaturi negative, care au permis funcționarea non-stop a instalațiilor de producere a zăpezii artificiale, la care s-au adăugat și precipitațiile sub formă de ninsoare. În aceste condiții, în ultimele zile s-a lucrat într-un ritm susținut pentru a fi posibilă deschiderea domeniului schiabil înainte de Crăciun.

,,În urma temperaturilor foarte scăzute din ultima perioadă, am reușit să producem suficientă zăpadă artificială pentru a deschide, începând de mâine, toate pârtiile din partea superioară a masivului. Până la îmbarcarea în telescaunul Ruia stratul de zăpadă are undeva peste 50 de cm grosime în stadiu așezat, bătut, iar în partea inferioară vom lucra la o coborâre pe Drumul Roșu până la telegondolă. Stratul de zăpadă, din punctul de vedere al calității, este excelent, pe săptămâna viitoare se anunță o ușoară încălzire, dar vom lucra să deschidem și partea inferioară”, a precizat Adrian Biriboiu, șeful Serviciului pregătire pârtii, Comprest SA

Stratul de zăpadă are în partea superioară 100 de cm (stratul de zăpadă bătut, pe pârtie, este de 50 de cm), iar în partea inferioară 60-70 de cm (30 de cm bătut, pe pârtie).

Intervențiile în caz de incidente sunt asigurate de Serviciul Public Salvamont, care le readuce aminte atât schiorilor, cât și turiștilor amatori de drumeții, câteva dintre regulile de bază pentru evitarea accidentelor.

„Din punctul de vedere al echipei Salvamont care deservește stațiunea Poiana Brașov, suntem pregătiți cu tot ce înseamnă mijloace de intervenție, atât logistic cât și cu resursă umană. Le recomandăm turiștilor să nu părăsească pârtiile amenajate, să nu se aventureze prin pădure – pentru că există posibilitatea să agațe crengi, copaci și alte lucruri, să schieze cu atenție, să nu schieze cu viteză și să nu se aventureze pe pârtiile pentru care nu au pregătire. Deși în momentul de față în Masivul Postăvarul potecile turistice nu sunt recomandate, deoarece sunt poteci de vară și intersectează pârtiile în acest sezon, le recomandăm celor care le folosesc să urce pe marginea pârtiei și să nu formeze grupuri mari pe pârtie, pentru că vor fi greu de ocolit“, a declarat Nicolae Parate, reprezentantul serviciului Salvamont Poiana Brașov.

 

Instalații pe cablu și de unde procurăm bilet

De mâine, 24 decembrie vor fi funcționale telegondola, cabina mică (Kanzel), telescaunul Ruia și teleschiurile Bradul și Stadion. Ultima urcare va fi la ora 15.45.

Pentru achiziționarea ski-pass-urilor, există în total 3 puncte de vânzare (casieriile de la telegondolă, de la telecabina Kanzel și de la telecabina Capra Neagră) și două automate amplasate în parcarea multietajată din Poiana de Jos. În plus, pentru recuperarea garanției de 10 lei plătite pentru ski-pass, pe lângă casierii vor funcționa și două automate, la telecabina Capra Neagră și la telegondolă. La toate casieriile este posibilă și plata cu cardul.

Valabilitatea punctelor rămase pe ski-pass-urile din sezonul 2020-2021 NU se prelungește în acest sezon de schi.

 

Tarife de transport pe cablu

Prin decizia Consiliului Local, tarifele la transportul pe cablu au fost actualizate aproximativ cu rata inflației. Unele categorii au fost majorate, altele au rămas la același nivel ca în ultimii ani – de exemplu cartela de zece puncte pentru copii.

Tarifele variază de la 50 lei o cartelă de 10 puncte pentru adulți, la 670 de lei pentru o cartelă cu 240 de puncte. Există și posibilitatea achiziționării unui ski-pass în valoare de 1.140 lei pentru acces nelimitat timp de zece zile pentru un adult. Pentru copii, o cartelă cu 10 puncte costă 25 de lei, iar una cu 240 de puncte, costă 365 de lei. Copiii până la 6 ani beneficiază de gratuitate la transportul pe cablu.

Ca în fiecare an, există o gamă foarte largă de variante de ski-pass-uri, de la cele cu un număr fix de puncte la cele tip abonament, cu puncte nelimitate, dar cu valabilitate pe zile sau pe ore.

Numărul punctelor anulate, indiferent de ziua săptămânii, pentru o călătorie, este 6 pentru telegondola Postăvarul, 5 pentru telecabina Kanzel, 4 pentru telescaunul Ruia, câte 2 puncte pentru teleschiul Bradul și un punct pentru teleschiul Stadion (sistem de taxare valabil în perioada 24.12.2021 –02.01.2022).

 

Birou permanent de Poliție Locală

Ca și în sezoanele trecute, pentru creșterea eficienței intervențiilor, Poliția Locală va avea un birou permanent în Poiana Brașov, ce va fi deschis la Vila Orizont, în aceeași locație în care se află și sediul Serviciului Salvamont. Numărul de telefon al dispeceratului Poliției Locale rămâne 0268-954.

Articolul precedentArhiepiscopia Tomisului sprijină campania de donare pentru familiile afectate de incendiul din Grindeanu
Articolul următorBugetul pe anul 2022 a fost votat în Parlament! Toate amendamentele Opoziției au fost respinse