Misiune contracronometru a autorităților noaptea trecută, în localitatea ialomițeană Munteni Buzău, pentru găsirea unei femei dispărută de la domiciliu împreună cu cei trei copii minori. După câteva ore de căutări, au fost găsiți  în afara oricărui pericol.

Alarma s-a dat noaptea trecută, în jurul orei 23:30, când pe numărul unic de urgență 112  a fost semnalată dispariția unei femei în vârstă de 28 de ani, care ar fi plecat de la domiciliu împreună cu cei trei copii minori, cu vârste cuprinse între 1 și 9 ani.

Imediat, au fost alcătuite echipe mixte de căutare, formate din polițiști, jandarmi și pompieri, care au efectuat verificări atât în localitatea Munteni Buzău cât și în împrejurimi.

Acțiunile s-au desfășurat cu ajutorul unui câine de urmă al IPJBrăila, care i-a condus pe polițiști în curtea unui imobil din localitate, unde a fost identificată atât femeia cât și cei 3 copii.

Din primele verificări a reieșit faptul că cele patru  persoane nu au fost victimele vreunei infracțiuni.

Atât copiii cât și mama acestora au fost preluați de un echipaj medical, în vederea evaluării stării de sănătate.

Polițiștii ialomițeni continua cercetările.

Sursa: Realitatea de Ialomita

Articolul precedent66 de cazuri noi de infectare cu SARS-COV-2, în ultimele 24 de ore! Situația din fiecare județ!
Articolul următorHidrologii avertizează! COD PORTOCALIU de inundații în 16 județe!