Constănțenii și turiștii vor avea din nou acces, în mod gratuit, la cele 390 de biciclete puse la dispoziția lor de municipalitate.

Funcționarea sistemului a fost întreruptă pe 1 decembrie 2021. În acest interval, s-a făcut o revizie generală a stațiilor și a bicicletelor și s-au remediat defecțiunile.

Cardurile emise anii trecuți sunt valabile în continuare, fiind reactivate automat, dacă a fost accesat sistemul măcar o dată. Orice persoană,turist sau localnic, cu vârsta de peste 14 ani poate solicita, în mod gratuit, pe baza cărții de identitate, de la ghișeele de informații din cadrul agențiilor SPIT, un card de utilizator. Bicicleta poate fi utilizată timp de maxim două ore, indiferent de numărul de închirieri zilnice. Intervalul minim între utilizări este de 10 minute.

Pentru a putea folosi echipamentul, utilizatorii trebuie să respecte câteva condiții: trebuie să dețina un card CT Bike, să se încadreze în intervalul orar 07:00-24:00, de luni până duminică, ultima închiriere se poate face până la ora 22:00, echipamentul va putea fi ridicat şi returnat de la orice staţie de biciclete în regim self-service iar utilizatorul poate închiria simultan doar o bicicletă. Nu pot fi subînchiriate, folosite la curse de biciclete, pentru transportul de pasageri sau în situații de vânt puternic sau furtuni.

Utilizatorii au la dispoziție numărul de telefon cu tarif normal 0371.787.778, disponibil 7 zile din 7, în intervalul orar 07:00-24:00 (robot telefonic 24:00-07:00), unde pot semnala orice problemă.

Toate stațiile pentru biciclete sunt supravegheate video 24 de ore din 24, pentru creșterea nivelului de siguranță și combaterea faptelor antisociale.

Sursa: Realitatea de Constanta

Articolul precedentSăltat de polițiști după ce a refuzat să sufle în ”fiolă”! Ce făcuse șoferul înainte
Articolul următorÎn Ucraina va fi declarată stare de urgență, pe fondul temerilor privind o iminentă invazie rusă