Conform datelor publicate de Institutul Național de Statistică, în cursul anului 2018, a fost înregistrată o creștere a numărului de turiști în județul Tulcea, sens în care, conform datelor existente, este de așteptat ca și în cursul anului 2019 numărul turiștilor să fie în creștere în zona județului Tulcea și în special în Delta Dunării.
„Odată cu deschiderea unui nou sezon turistic, dorim să aducem în atenție celor ce au ales această destinație turistică pentru anul 2019, faptul că aceasta este “zonă de frontieră”. Zona de frontieră cuprinde teritoriul aflat pe o adâncime de 30 km față de frontiera de stat și țărmul Mării Negre, către interior, astfel încât, cei ce ne vor vizita, vor întâlni pe timpul sejururilor polițiști de frontieră la datorie”, au transmis reprezentanții Gărzii de Coastă.
Având în vedere că una din activitățile preferate ale celor care aleg să petreacă timpul liber în Delta Dunării, respectiv în Dobrogea de nord este pescuitul, iată câteva aspecte ce trebuie respectate pentru practicarea acestei activități.
Pescuitul industrial și sportiv în apele de frontieră, apele maritime interioare și în marea teritorială se efectuează, în condițiile legii, în locurile și sectoarele stabilite de autoritățile competente, cu avizul prealabil al organelor Poliției de Frontieră Române, în conformitate cu art. 40 din O.U.G. nr. 105/2001 privind frontiera de stat a României.
Avizele pentru desfășurarea activității de pescuit sportiv se eliberează de către Serviciul Teritorial al Poliției de Frontieră Tulcea, situat în municipiul Tulcea, strada Isaccei nr. 103. Cererea de solicitare a avizului, însoțită de copii ale cărții de identitate a solicitantului și permisului de pescuit recreativ-sportiv valabil pentru anul în curs, se pot depune la sediul Serviciul Teritorial al Poliției de Frontieră Tulcea, de luni până vineri, în intervalul orar 09.00 – 13.00. În afara orelor de program, sâmbătă, duminică, sărbători legale, documentele pentru eliberarea avizelor de pescuit sportiv se pot depune pe adresa de e-mail [email protected] sau fax 0240.534.996.
De asemenea, cererile de avizare pot fi depuse de persoanele interesate și la sediile Sectorului Poliției de Frontieră Tulcea, Sectorului Poliției de Frontieră Isaccea, Sectorului Poliției de Frontieră Chilia sau Grup Nave Sulina.
„Menționăm faptul că, de la începutul anului până în prezent, la nivelul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Tulcea au fost eliberate peste 11.000 de avize pentru pescuit recreativ-sportiv, semnificativ în creștere față de anul 2018, în cursul căruia au fost eliberate 12.000 de avize pentru pescuit recreativ-sportiv”, au mai precizat sursele citate.