În Constanța, un şofer drogat a pus pe jar poliţia rutieră. A refuzat să oprească la semnale, aşa că polițiștii au pornit în urmărirea lui. În final, șoferul, un bărbat de 43 de ani, a fost internat la psihiatrie.
Ce spin polițiștii
La data de 9 iunie a.c., în jurul orei 18.15, polițiști din cadrul Poliției municipiului Constanța – Secția 2 Poliție au urmărit în trafic, cu semnalele acustice și luminoase în funcțiune, autoturismul condus de persoana respectivă, care avea un comportament agresiv în trafic.
Conducătorul auto nu a oprit la semnalul regulamentar de oprire al polițiștilor, continuându-și deplasarea și fiind interceptat la intersecția dintre străzile Dispensarului și Cișmelei.
Deoarece existau indicii că a consumat substanțe psihoactive, bărbatul a fost condus la spital, dar a refuzat prelevarea de mostre biologice, pentru stabilirea prezenței substanțelor psihoactive în sânge.
În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice.
Deoarece bărbatul era agitat și necooperant, la sediul Secției 2 Poliție Constanța a fost solicitat un echipaj al Serviciului Județean de Ambulanță Constanța, care l-a transportat la Spitalul Clinic Județean de Urgență ”Sf. Apostol Andrei” Constanța, și, ulterior, la Clinica de Psihiatrie Palazu Mare, unde a rămas internat.
Sursa: Realitatea de Constanta