Președintele Asociaţiei Patronale Române din Industria Laptelui, Dorin Cojocaru s-a declarat surprins de faptul că parizerul pentru copii contaminat a putut ajunge pe piață și a explicat la emisiunea 100% de la Realitatea PLUS care este cursul produsului de la fabricare până la raft.
„Autoritățile de stat au controlul oficial. Se duc prin sondaj. Noi trebuie să verificăm în marja de 3-5% toată marfa care vine din comerțul intracomunitar, sau la sesizarea unui consumator. Pe mine ce mă surprinde, ca specialist, ai toată aparatura aia de detectare a managementului calității. Plus că tu nu scoți produsul de pe bandă și îl duci direct în magazin. Îl lași trei zile în carantină. Îi faci toate analizele de 3-5 probe pe fiecare palet și după aceea îi dai drumul. Plus că ai contraproba. Chiar mă surprinde”, a declarat Cojocaru.
Președintele APRIL a subliniat și de ce este important ca România să aibă laboratoare care să analizeze calitatea produselor alimentare.
„Avem doar laboratoare pe hârtie. Multe nu sunt dotate. La pesticide, din vreo 180 de kit-uri, doar 80 funcționează, dar dăm buletine de analiză că toate sunt negative. De exemplu, industria laptelui plătește la SGS Ungaria 400 de euro pe o probă de dioxină, că în România nu putem face. Câți bani se duc în Ungaria în loc să fie aici? Trebuiau laboratoarele dotate, de ce? În momentul în care ai un control, ai laboratoare, ai analize protejezi sănătatea consumatorului. Poți să faci o mie de controale. Dacă nu ai laboratoare, cum dovedești în instanță că ai dreptate?”, a explicat Dorin Cojocaru.
Sursa: Realitatea de Bucuresti