Poliţiştii de frontieră și vameșii constănțeni au descoperit, într-un container sosit în Portul Constanţa Sud Agigea din Statele Unite, pantofi sport contrafăcuți în valoare de aproximativ 300.000 de lei.

Potrivit Gărzii de Coastă, poliţiştii de frontieră au participat la controlul amănunțit efectuat în baza analizei de risc, de către lucrătorii vamali, la un container sosit din Statele Unite ale Americii, având ca destinatar o societate comercială de pe raza județului Iași. Administratorul societăţii comerciale în cauză este un cetăţean român, în vârstă de 39 de ani, cu domiciliul pe raza județului Iași.

În urma controlului, au fost descoperite 930 de perechi de pantofi sport, susceptibile a aduce atingere dreptului de proprietate intelectuală al unei mărci cunoscute.

Bunurile, a căror valoare dacă ar fi fost comercializate ca produse de marcă se ridică la suma totală de 299.460 lei, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor de către lucrătorii vamali, iar poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de punere în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare şi care prejudiciază pe titularul mărcii înregistrate.

Articolul precedentUn bărbat de aproximativ 40 de ani s-a înecat la Costinești
Articolul următorAproape 70 la sută din vehiculele verificate de RAR în Constanța, neconforme