În ședința de Guvern de vineri, 25 martie 2022, au fost aprobate obiectivele celei de-a XXII-a etape anuale a Programului de realizare a Sistemului naţional antigrindină şi de creştere a precipitaţiilor pe perioada 2010-2024, precum și fondurile necesare pentru îndeplinirea lor. Fondurile alocate pentru implementarea acestei etape sunt în valoare totală de 75,4 milioane de lei (23 de milioane lei credite bugetare și 52,4 milioane lei credite de angajament).

„Prin continuarea investițiilor în sistemele de combatere a grindinei și de creștere a precipitațiilor, complementar cu dezvoltarea sistemului de irigații la nivel național, protejăm munca fermierilor în fața schimbărilor climatice și fenomenelor meteo extreme care își fac din ce în ce mai simțită prezența în țara noastră. Prin încercarea de creștere a nivelului precipitațiilor și de diminuare a  condițiilor de formare a grindinei, ne propunem să menținem producția la un nivel ridicat”, a declarat Adrian Chesnoiu, ministrul agriculturii și dezvoltării rurale.

În cadrul acestei etape, pentru dezvoltarea Sistemului naţional antigrindină şi de creştere a precipitaţiilor (SNACP) vor fi realizate investiții la nivelul tuturor regiunilor, în scopul creșterii capacității de combatere a căderilor de grindină a celor trei Centre Zonale de Coordonare, precum și pentru dezvoltarea de noi tehnologii de creștere a precipitațiilor și de combatere a căderilor de grindină. Fondurile alocate prin etapa de anul acesta vor finanța finalizarea, dotarea și punerea în funcțiune a 12 noi Puncte de lansare (în jud Timiș și Alba), înființarea a 7 noi Grupuri de combatere cu 77 de Puncte de lansare, studiile de fezabilitate pentru înființarea a două unități de creștere a precipitațiilor, achiziția unui radar dedicat și activități și programe experimentale de cercetare dezvoltare de noi tehnologii, detaliate astfel:

– Centrul Zonal de Coordonare MOLDOVA: studii, proiecte tehnice, execuţie lucrări, achiziţie echipamente și dotări pentru Unitatea de Combatere a Căderilor de Grindină Moldova 1 Iaşi și pentru Unitatea de Combatere a Căderilor de Grindină Moldova 2 Vrancea ca urmare a înființării de noi grupuri de combatere în zona de nord (Grupul de combatere a căderilor de grindină Suceava-Botoșani, cu 18 Puncte de lansare) și est (Grupul de combatere a căderilor de grindină Matca-Galați cu 9 Puncte de lansare); studiul de fezabilitate pentru înființarea Unității de Creștere a Precipitațiilor MOLDOVA și execuția Sistemului integrat de comunicații și informatică pentru intervenții active în atmosferă și achiziția unui radar dedicat;

– Centrul Zonal de Coordonare MUNTENIA: studii, proiecte tehnice, execuţie lucrări, achiziţie echipamente și dotări pentru Unitatea Pilot de Combatere a Căderilor de Grindină Prahova și pentru Unitatea de Combatere a Căderilor de Grindină Oltenia ca urmare a înființării de noi grupuri de combatere: Grupul de combatere a căderilor de grindină Olt (cu 5 Puncte de lansare, Grupul de combatere a căderilor de grindină Dăbuleni (cu 9 Puncte de lansare) și Grupul de combatere a căderilor de grindină Giurgiu (cu 10 Puncte de lansare), precum și studiul de fezabilitate pentru înființarea Unității de Creștere a Precipitațiilor MUNTENIA. De asemenea, prin etapa de anul acesta se finanțează execuția, dotarea și punerea în funcțiune a Grupului de combatere Dâmbovița-Argeș (cu 16 Puncte de lansare) și demarează investiția pentru execuția Punctului de Comandă de la Craiova al UCCG Oltenia;

– Centrul Zonal de Coordonare TRANSILVANIA: studii, proiecte tehnice, execuţie lucrări, achiziţie echipamente și dotări pentru Unitatea de Combatere a Căderilor de Grindină Mureş (dotări parțiale și în completare pentru 16 Puncte de lansare), pentru Unitatea de Combatere a Căderilor de Grindină Timiş (finalizare pentru punere în funcțiune și dotări în completare pentru 9 Puncte de lansare) și pentru Unitatea de Combatere a Căderilor de Grindină Maramureş (începe execuția și dotarea Grupului de combatere Maramureș cu 10 Puncte de lansare).

De asemenea, anul acesta vor fi realizate activități și proiecte experimentale de cercetare științifică, dezvoltarea tehnică şi noi tehnologii de intervenții active în atmosferă prin programe experimentale cu obiectiv funcțional pentru creșterea/uniformizarea precipitațiilor în sud-estul și nord-nord estul României și  pentru cercetarea-dezvoltarea de noi mijloace tehnice de combatere a fenomenelor meteorologice periculoase cu generatoare terestre.   

 

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, prin Autoritatea pentru Administrarea Sistemului Național Antigrindină și de Creștere a Precipitațiilor, dezvoltă capacități extinse și diversificate privind tehnologia de intervenții active în atmosferă, pentru a diminua vulnerabilitățile producției agricole și ale comunităților rurale faţă de fenomenele meteorologice periculoase.

Implementarea SNACP este o măsură de susținere a producției de alimente și de reducere a vulnerabilităților agriculturii meteo-dependente. Investițiile în creșterea rezilienței sectorului alimentar și în utilizarea responsabilă și eficientă a apei, energiei și resurselor publice vor contribui la creșterea suprafețelor productive și protejate față de hazardurile vremii.

Sistemul Național Antigrindină și de Creștere a Precipitațiilor funcționează fără întrerupere de 16 ani. De la an la an, prin extinderea Sistemului au sporit capacitățile operaționale de protecție a culturilor agricole, a bunurilor publice și private, a infrastructurii edilitare și a comunităților rurale, față de fenomenele meteorologice periculoase asociate schimbărilor climatice.

Protecția împotriva grindinei, activă în prezent în bazinele viticole, pomicole, legumicole și cerealiere din Muntenia, Moldova, Oltenia, Banat și centrul Transilvaniei este în curs de extindere în toate regiunile țării, pentru a răspunde atât nevoilor prezente, cât mai ales provocărilor viitoare produse de schimbările climatice și de perturbările în comerțul mondial cu alimente. Sezonul 2022 de combatere a căderilor de grindină,  va începe cu 94 de puncte de lansare a rachetelor antigrindină (marcate cu albastru pe harta de mai jos), urmând ca pe parcurs, alte 12 să fie finalizate și puse în funcțiune (cele marcate cu roșu pe hartă). Suprafața protejată față de căderile de grindină va crește de la 1,52 mil ha în 2021, la peste 2,4 mil ha anul acesta. În zonele Banat, Oltenia, nordul și centrul Moldovei vor avea loc activități experimentale de creștere a precipitațiilor cu tehnologia aviației.

Articolul precedentSoluții pentru criza forței de muncă din turismul românesc
Articolul următorMinistrul Dezvoltării Cseke Attila: ”Pentru toţi copiii din clasele 0 – IV se poate asigura tot ceea ce este necesar să poată rămâne în after-school”