În această perioadă, piețele abundă de produse proaspete de sezon, de la producători locali. Cu un singur drum la piață, constănțenii se pot aproviziona cu cele necesare pentru a pregăti masa de Paști.

Carnea de miel se comercializează începând de astăzi până pe 18 aprilie în spații special amenajate din piețele Griviței și Tomis 3. De pe tarabe nu lipsesc verdețurile proaspete – mărar, pătrunjel, ceapă, usturoi verde, spanac, leurdă sau lobodă.

Constănțenii sunt rugați ca atunci când vin la piață să respecte recomandările autorităților, să desemneze o singură persoană din gospodărie care să facă aprovizionare și să își întocmească de acasă lista de cumpărături. În incinta piețelor, clienții sunt rugați să păstreze distanţa socială recomandată de 1,5 metri și să evite formarea grupurilor de persoane. Totodată, persoanele care nu au împlinit vârsta de 65 de ani sunt rugate să se deplaseze la piață în afara intervalului orar 11.00 – 13.00.  Constănțenii sunt sfătuiți să se aprovizioneze de la cea mai apropiată piaţă din zona de domiciliu, evitând astfel deplasările pe distanţe lungi.

Piețele agroalimentare din municipiu, administrate de Regia Autonomă „Exploatarea Domeniului Public și Privat” Constanța, sunt igienizate pentru a spori siguranța clienților și ca măsură de prevenție privind îmbolnăvirea și limitarea răspândirii noului coronavirus, COVID-19.

Imagine

Imagine

Articolul precedentFOTO| Un nou rezervor de oxigen la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase
Articolul următorPoliţia Română: Este permisă deplasarea la părinţi pentru a duce produse pentru Paşte