Un șofer a fost filmat în timp ce rula cu peste 120 km/oră pe contrasens, pe Autostrada Constanța – București. Un alt participant la trafic a filmat momentul și l-a publicat pe rețelele sociale. Șoferul vinovat, un bărbat de 73 de ani a fost amendat cu 2.900 de lei şi lăsat fără permis de conducere timp de 120 de zile

Ce spun polițiștii

În urma unui apel 112, efectuat la data de 1 ianuarie a.c., privind conducerea unui autovehicul pe contrasens, pe Autostrada A2, polițiștii din cadrul Biroului de Poliție Autostrada A2 au efectuat verificări, în vederea stabilirii situației de fapt, a identificării conducătorului auto și luării măsurilor legale care se impun.

Astfel, a fost identificat autoturismul în cauză, dar și conducătorul auto, un bărbat, de 73 de ani, din municipiul Constanța.

Acesta a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 2.900 de lei, precum și cu măsura complementară a suspendării exercitării dreptului de a conduce, pentru 120 de zile.

 

 

 

Sursa: Realitatea de Constanta

Articolul precedentPASTILA PENTRU SUFLET
Articolul următorTrafic restricționat în zona Peninsulară pentru manifestările organizate de Bobotează