Timp de patru zile, între 25 și 28 iulie, Constanța va fi gazda etapei cu numărul 4 din Campionatul Național de Rally Raid, urmând să ia startul 50 de echipaje din șase țări.

Federația Română de Automobilism Sportiv organizează Campionatul Național de Rally Raid, compus din 5 etape, în intervalul iunie – noiembrie, iar competiția de la malul Mării Negre, 4V Rally Raid Constanța, contează atât ca a doua etapă a campionatului național de profil, dar și în Campionatul East European Tout Terrain Series fiind etapa a patra în cadrul acestuia.
Rally Raid este o cursă pe distanță lungă pe trasee off-road, fiind o latură a motor sportului care în ultimii ani se bucură de un real succes în România. Durata unei curse rally raid poate să ajungă și la 15 zile în cazul competițiilor faimoase precum Raliul Dakar, Africa Eco Race sau Silk Way Rally. Aceste curse sunt foarte solicitante atât pentru piloți, cât și pentru mașini, deoarece terenul este de diferite tipuri și include dune de nisip, drumuri forestiere, drumuri de munte, dar și albii secate de râu.
Cele trei grupe principale ale cursei 4V Rally Raid sunt:
PROFI – se adresează piloților profesioniști licențiați;
PROMO – se adresează celor care au mai participat la competiții de acest gen, dar nu ating standardul de la PROFI;
DISCOVERY – competiția începătorilor, având rol de promovare a acestui sport, putând să se înscrie orice vehicul de teren auto, SSV, Moto, Quad cu condiția ca acesta să fie într-o stare tehnică adecvată.
Cursa în sine se desfășoară în Dobrogea pe distanța de 600 de km, respectiv 300 km în ziua de 26 iulie și 300 km în ziua de 27 iulie. Cursa are loc numai pe drumuri off-road, unde mașinile, motocicletele, ATV-urile, Can-Am-urile vor atinge viteze de 150 – 200 km/oră). Parcul tehnic al competiției – locul în care stau mașinile peste noapte, unde sunt expozanții, sau locul în care se vor desfășura spectacolele, va fi amplasat în parcarea mare de la Poarta 1, intrare port Constanța.
Startul cursei în cele două zile de concurs va avea loc la monumentul Straja.
Programul evenimentului 4V Rally Raid Constanța este:
– joi, 25 iulie – mașinile și piloții vor fi deja prezenți în Parcul Tehnic, acolo unde se instalează scena, zona de ”food truck” și bar;
– vineri, 26 iulie – Start-ul cursei va fi dat încă de dimineață, iar seara publicul va putea vedea mașinile de curse, după care va începe festivalul ”food truck”, urmat de concertele Acoustic Dream și Bosquito, de la ora 21.00, însoțite de un show de lasere;
– sâmbătă, 27 iulie – Start pentru cea de-a doua cursă, apoi ”food truck”, autografe, iar de la ora 22.00 va începe un concert Tribut Queen cu Dan Helciug, show de lasere și foc de artificii;
– duminică, 28 iulie – ședințe foto pentru copii, în mașini de curse, ”food truck”, iar de la ora 21.30 va începe un concert Tribut AC/DC, cu The ROCK.

Articolul precedentHC Dobrogea Sud și-a aflat adversara din primul tur al Cupei EHF
Articolul următorPericol public pe străzile din Mihai Viteazu: prins cu o alcoolemie de peste 1,3 la mie