Primarul municipiului Constanța, Decebal Făgădău, a primit premiul pentru Excelența în Educație în cadrul Galei Asociației Municipiilor din România, alături de Focșani, Lugoj, Vatra Dornei și primăria Sector 2 din București.
Gala AMR, aflată anul acesta la a III-a ediţie, se desfăşoară sub înaltul patronaj al Preşedintelui României.
Gala AMR premiază excelența în diverse domenii importante pentru administrația publică locală: Educație, Sănătate și Asistență socială, Transport public și mobilitate, Protecția mediului și gestionarea eficientă a deșeurilor, Regenerarea urbană a spațiilor publice, Promovarea culturală, turistică și sportivă, Eficiență energetică, Digitalizare / Smart City, Guvernarea locală participativă și Promovarea și susținerea antreprenoriatului.