Petanque, sportul perfect pentru plaja, va avea loc pe Plaja de Carte din Vama Veche, în perioada 13-14 iulie,  în nocturnă.

Pétanque, jocul născut la Provence, în sudul Franţei, constă în aruncare la punct fix, cât mai aproape de ţintă, a unor bile de metal cu diametrul mediu de 75 milimetri şi cu greutatea maximă de 800 grame. Ţinta este o bilă de lemn colorat. Se joacă pe o suprafaţă plană, preferabil de ţărână, nisip, iarbă sau chiar pietriş.

Competiția  va demara vineri, începând cu ora 19.00 și va fi organizată pe sistemul “Țețe a țețe”, cu trei bile pentru fiecare competitor, iar cel care va câștigă o etapă va merge mai departe până la desemnarea unui singur câștigător.

Concursul din acest an se bucură și de premii atipice precum greutatea câștigătorului în cărți, o bicicletă creată de singură firma autohtonă sau o plimbare cu o ambarcațiune cu vele

“ Ne-am dorit să readucem în atenția publicului anumite jocuri de societate, extrem de apreciate odinioară. Pe litoralul românesc, pétanque era jucat de turiştii străini, îndeosebi francezi, în cluburile exclusiviste din Mamaia, Olimp și Neptun. La nivel mondial,  acest joc este practicat de 17 milioane de persoane. Am creat un teren de petanque direct pe plajă și avem deja câțiva participanți la concurs care au venit în Vama Veche special pentru a se antrena” a declarat Adrian Gurlea, organizatorul evenimentului.

Articolul precedentPeste 150 de șoferi amendați pentru parcare neregulamentară la Constanța
Articolul următorRezultate bune înregistrate anul acesta de Aeroportul Mihail Kogălniceanu