Toate județele din țară se află sub avertizare COD GALBEN de furtuni, începând de joi 11 iunie, ora 10.00 până sâmbătă 13 iunie, ora 10.00, anunță Administrația Națională de Meteorologie.

Meteorologii precizează că în intervalul 11 iunie, ora 10:00 – 13 iunie, ora 10:00, în toate județele din țară va fi instabilitate atmosferică temporar accentuată.
În intervalul menționat, pe arii relativ extinse vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, ce se va manifesta prin frecvente descărcări electrice, averse torențiale, grindină și vijelii.

Ploile vor avea caracter torențial, cantitățile de apă vor depăși 25…30 l/mp și pe arii restrânse 40…60 l/mp.

Pânã la jumãtatea sãptãmânii viitoare gradul de instabilitate atmosfericã se va menţineaccentuat în cea mai mare parte a ţãrii. În funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice, Administraţia Naţionalã de Meteorologie va actualiza prezentul mesaj prin avertizãri de vreme severã imediatã.

 

Articolul precedentCostin Mărculescu a murit. Actorul a fost găsit fără suflare în casă
Articolul următorAEP a virat partidelor peste 23 de milioane luna aceasta