Alianța USR PLUS propune tuturor forțelor de dreapta din Constanța o coaliție care „să acorde prioritate dezvoltării locale și prosperității cetățenilor şi să înlăture PSD din fruntea administrației publice locale și județene”.
„Este momentul să lăsăm deoparte toate aspectele care ne diferențiază și să ne concentrăm asupra celor care ne unesc, pentru a oferi atât municipiului Constanța, cât și județului, schimbarea de care avem nevoie. Toți avem această responsabilitate pentru Constanța. Încă de la alegerile europarlamentare, constănțenii au arătat prin vot că nu mai vor să fie conduși de PSD. Douăzeci de ani de subdezvoltare sub administrația roşie au făcut ca municipiul şi județul Constanța să cadă constant în clasamentul național. Este timpul ca partidele din Constanța să colaboreze şi să respecte dorința alegătorilor pentru a scoate municipiul și județul Constanța de sub imperiul incompetenței și abuzului. Avem datoria să găsim cea mai bună formulă pentru ca acest lucru să se concretizeze”, se aratră în comunicatul de presă.
USR-PLUS propune următoarea variantă de colaborare: Alianța USR PLUS să fie susținută pentru funcția de primar al municipiului Constanța, iar PNL să primească sprijin pentru președinția Consiliului Județean.
„Propunem, de asemenea, ca până la jumătatea lunii iulie să finalizăm negocierile astfel încât să fim în măsură să prezentăm constănțenilor formula cu care putem câștiga atât în municipiul Constanța cât și în întregul județ. Proiectul nostru este pe termen lung. Putem trimite PSD-ul acasă pentru 20 de ani de acum încolo. Subdezvoltarea în care ne-a aruncat acest partid sinistru ne obligă să ne facem un plan solid și să lucrăm la o fundație puternică”, a transmis USR Constanța.