Compania Națională de Administrare a Infrastructuii Rutiere (CNAIR) a anunțat că a fost reluată procedura de achiziție publică privind “Realizarea lucrărilor de reabilitare a Podului peste brațul Borcea, situat pe Autostrada A2, la km 149+680 (Lot 1)” și “Realizarea lucrărilor de reabilitare a Podului de la Cernavodă, situat pe Autostrada A2, la km 157+600 (Lot 2)”. Procedura de achiziție a fost suspendată în noiembrie 2019.

Cele două poduri în lungime de 2,6 kilometri, de la Borcea și Cernavodă, sunt o parte importantă a Coridorului IV Pan-European care traversează România de la Vest la Est.Lucrările cu un grad ridicat de complexitate vor fi executate pentru prima oară după 38 de ani, perioadă în care aceste poduri nu au suferit nici un fel de lucrări de reparații semnificative pe partea rutieră.

Proiectul de reabilitare a celor două poduri dunărene va fi finanțat din Programul Operațional Infrastructură Mare 2014-2020.

Valoarea estimată a procedurii de achiziție publică este de 26 milioane euro.

Perioada de execuție a lucărilor este de 24 luni.