Preşedintele USR, Dacian Cioloş, le-a reproşat, astăzi, într-o conferință de presă susținită la Parlament, preşedintelui Klaus Iohannis şi premierului Nicolae Ciucă faptul că nu au informat despre modul în care se pregăteşte ţara noastră în contextul unui risc de conflict armat în proximitate.
„Îngrijorările cresc acum, cu atât mai mult cu cât avem un risc de conflict armat nu departe de frontiera României. Vedeţi că obţinem informaţii de la şefi de state din altă parte, de la oficiali din alte ţări decât din România. Nu am auzit niciun oficial din România. Nu l-am auzit pe preşedintele Iohannis, pe premierul Ciucă să vină şi să spună cum se pregăteşte România pentru acest conflict. Am înţeles că e convocată o şedinţă CSAT, dar abia pe miercuri. Cred că demult deja trebuia să iasă preşedintele României, care este comandantul forţelor armate, şi să ne spună cum se pregăteşte România pentru acest conflict. Evident, informaţiile care pot fi făcute publice, pentru că societatea românească, oamenii au nevoie să fie informaţi, ca să ştie cum stăm şi în ce fel ne pregătim”, a declarat Cioloş.
El a apreciat că șeful statului ar putea face aceste precizări în cadrul unei declaraţii publice sau la începutul sesiunii parlamentare: „Aşteptăm din partea preşedintelui aceste informări, aceste explicaţii. Va începe şi sesiunea parlamentară. E o oportunitate să meargă în Parlament şi să informeze Parlamentul legat de cum intenţionează să se pregătească. Sau să iasă cu o declaraţie publică, cel puţin, şi să spună oamenilor la ce să ne aşteptăm”.
Potrivit liderului USR, preşedintele rus, Vladimir Putin, intenţionează să „sădească neîncredere” în rândul statelor membre UE şi să le „destabilizeze”.
Pe de altă parte, Dacian Cioloş a criticat AUR pentru faptul că şi-a ales un preşedinte de onoare care are „poziţii declarate pro-ruse”.
„Vedem agresivitatea Rusiei – sau agresivitatea lui Putin, mai ales. Intenţia lui de multă vreme e de a folosi toate mijloacele pentru a destabiliza UE şi pentru a sădi neîncrederea între partenerii din UE. Face asta şi pe faţă, şi mai ascuns. Nu mai departe – daţi-mi voie să fac o digresiune – vedem AUR, partidul care are acum un preşedinte de onoare declarat pro-rus, cu un discurs pro-rus. Deci, asta e ceea ce ne aduce Rusia şi ceea ce aduce tensiunea în România”, a spus el.
În context, liderul AUR a reamintit angajamentele statelor membre ale NATO în cazul unui conflict armat.
„Aţi văzut că au fost diferite iniţiative pentru a încerca să clarifice situaţia prin negocieri şi să se evite un conflict armat, se încearcă în continuare acest lucru. Pe de altă parte, e o poziţie foarte fermă din partea structurilor NATO – am văzut declaraţiile responsabililor NATO şi ale ţărilor partenere, că teritoriul aflat sub protecţia NATO va fi protejat inclusiv prin participarea partenerilor. Aţi văzut anunţurile pe care le-au făcut şi Franţa, şi SUA, şi Olanda şi alte ţări membre NATO vizavi de riscul potenţial de a avea un conflict armat”, a conchis Dacian Cioloș.
Sursa: Realitatea Din USR