Un cetățean bulgar care a încercat să intre ilegal în România din Bulgaria, pe jos, pe la „frontiera verde”, a fost depistat de polițiștii de frontieră. Bărbatul  a fost predat autorităților de frontieră bulgare, în vederea continuării cercetărilor.

  Potrivit poliţiştilor de frontieră în data de 29 octombrie a fost depistat pe direcția localității Ostrov, judeţul Constanţa,un bărbat, cetăţean bulgar, în vârstă de 54 de ani, care se deplasa pe jos, dinspre frontiera cu Bulgaria spre interiorul țării. Polițiștii de frontieră  efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Medgidia.

Cetăţeanul bulgar a fost predat autorităţilor din ţara vecină, pentru continuarea cercetărilor şi dispunerea măsurilor legale care se impun.

Articolul precedentSute de mii de produse cosmetice, nedeclarate şi contrafăcute, descoperite în Portul Constanţa
Articolul următorO nouă avarie CET lasă constănțenii fără apă caldă