O aeronavă C-27J Spartan a Forţelor Aeriene Române îi transportă în Germania pe cei doi bărbaţi care au suferit arsuri în incendiul de la Petromidia.
„O aeronavă C-27J Spartan a Forţelor Aeriene Române, configurată pentru misiuni medicale, a efectuat luni, 5 iulie, o misiune umanitară în Germania, pe ruta Otopeni – Offenbach – Otopeni, pentru transportul, în regim de urgență, a doi pacienți care au suferit arsuri în explozia de la Rafinăria Petromidia,: transmite Ministerul Apărării Naționale.
Echipa medicală care monitorizează pacienții pe timpul zborului este formată din specialiști din cadrul UPU-SMURD București și Ministerului Apărării Naționale.
Misiunea a fost aprobată de ministrul apărării naţionale, Nicolae-Ionel Ciucă, în urma solicitării Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă din cadrul Ministerului Afacerilor Interne.
Aeronava a decolat din Baza 90 Transport Aerian astăzi, în jurul orei 11.00.
O explozie urmată de un incendiu s-a produs vineri la instalaţia de hidrofinare petrol motorină la Rafinăria Petromidia. În urma evenimentului un bărbat şi-a pierdut viaţa şi cinci au fost răniţi, iar dintre aceştia patru au fost spitalizaţi. Autorităţile au activat Planul Roşu de Intervenţie, iar localnicii au fost alertaţi prin mesaj RO-ALERT despre degajările mari de fum
Citește și Care este starea de sănătate a răniților din explozia de la Petromidia
Sursa: Realitatea de Constanta