„Timpul fantomă” este mai mult o teorie istorică a conspirației decât o ipoteză în sine, dar cert este că schimbă absolut înțelegerea timpului, potrivit firstcuriosity.com.
Cel care a imaginat-o, Heribert Illig, susține că istoria Europei din timpul Evului Mediu, între anii 614 și 911 d.Hr, este un FALS total. Astfel, întreaga perioadă carolingiană, inclusiv Carol cel Mare, este o poveste.
Întreaga poveste ar avea la bază o înțelegere secretă între împăratul Otto al III-lea și Papa Silvestru al II-lea, cu posibila complicitate a împăratului bizantin Constantin al VII-lea, prin care s-au adăugat în calendar, retroactiv. 297 de ani, astfel încât să-i plaseze pe ei în anul 1000, dată considerată simbolică
Astfel, Otto şi învățații săi ar fi scris, la propriu, istoria celor 3 secole fictive, inventând evenimente și personaje care să o populeze, cel mai renumit fiind Carol cel Mare.
O serie de oameni de știință au susținut ipoteza, dar marea majoritate a comunității istorice o respinge. Cel mai des invocat argument este acela că un astfel de proces de rescriere era aproape imposibil de pus în practică. În plus, din TIMPUL FANTOMĂ există mult prea multe documente în alte zone, cum ar fi China, care dovedesc faptul că acele secole chiar s-au scurs, nu au fost adăugate din peniță.