Valeriu Gheorghiţă a anunțat marți că România se apropie deja de un platou al îmbolnăvirilor, însă vestea nu este atât de bună pentru că numărul uriaș al cazurilor depășește capacitatea spitalelor. Coordonatorul campaniei de vaccinare a explicat și ce îi așteaptă pe români în timpul sărbătorilor de iarnă.

Întrebat dacă România va depăși vârful valului 4 în octombrie sau în noiembrie, Valeriu Gheorghiță a anunțat că dinamica numărului de cazuri este greu de estimat în această perioadă pentru că depinde foarte mult de măsura în care reuşim să respectăm măsurile care au ca obiectiv limitarea răspândirii infecţiei şi măsura în care vom reuşi să ne vaccinăm într-un număr mai mare. Din ceea ce am observat în datele raportate zilnic, nu este exclusă posibilitatea să ne apropiem deja de un platou, însă, chiar şi în felul acesta, un platou la peste 15000 de cazuri este mult prea mare pentru că evident numărul de cazuri grave va fi atât de crescut încât va depăşi capacitatea sistemului medical”.

Trebuie să reducem numărul de cazuri noi prin măsurile deja cunoscute şi prin vaccinare, să reducem numărul de cazuri grave şi acest lucru se poate face pe de o parte prin vaccinare, pe de altă parte, printr-o monitorizare corectă pacienţilor care se află acasă să nu întârzie prezentarea la medic şi să ţină legătura cu medicii de familie”, a explicat coordonatorul campaniei de vaccinare.

Sursa: Realitatea de Caras-Severin