Campania „Adoptă un cățel” se desfășoară în aceată perioadă în  mediul online.

Primăria Municipiului Constanța încurajează viitorii stăpâni să aleagă un animal de companie din rândul câinilor care ajung la adăpostul public situat pe strada Vârful cu Dor. De la începutul anului și până în prezent, peste 500 de câini și-au găsit o familie iar 11 au fost revendicați de proprietar. De asemenea, aproximativ 200 de căței sunt disponibili pentru adopție.

Câinii fără stăpân se pot adapta vieții de familie, integrându-se cu ușurință în apartament sau la curte. Pentru a putea adopta un patruped, cei interesați vor fi consiliați de angajații Serviciului Gestionare Animale Abandonate.

Adopția câinilor se face gratuit.

Câinii sunt încredinţaţi  spre adopţie  numai după ce aceştia au fost consultaţi de către medicul veterinar, deparazitaţi, vaccinaţi antirabic, sterilizaţi şi identificaţi prin microcipare.

În această perioadă, campania „Adoptă un cățel” se desfășoară în mediul online,  programul cu publicul fiind suspendat. Adopția se realizează în următoarele condiții:

– Persoanele care văd pe site-ul Primăriei Municipiului Constanța sau pe pagina de Facebook a municipalității câinele pe care vor să-l adopte pot trimite poza patrupedului pe adresa de email: [email protected]. Cei care solicită adopția unui câine sunt rugați să lase în email și un număr de telefon pentru a fi contactați;

– Reprezentanții Serviciului Gestionare Animale Abandonate vor verifica dacă animalul este disponibil pentru adopție. În cazul în care patrupedul poate fi adoptat, doritorii pot trimite prin email documentele justificative necesare pentru adopție reprezentând: actul de deţinere a spaţiului din care să rezulte condiţiile corespunzătoare de creştere şi adăpostire a câinilor, cartea de identitate și dovada deținerii resurselor financiare necesare pentru îngrijirea animalului;

– Formularele necesare adopției vor fi trimise de către angajații Serviciului Gestionare Animale Abandonate pe același email, pentru a fi completate și scanate(fotografiate);

– Cei interesați sunt chemați pentru a ridica animalul.

Serviciul de specialitate poate fi contactat la numărul de telefon 0733.045213.

Accesul în incinta adăpostului este interzis iar adopțiile și revendicările se realizează cu respectarea normelor de distanțare socială și de igienă, purtarea măștilor de protecție și a mănușilor fiind obligatorie.

.

.

Articolul precedentPrimele cazuri de COVID-19 din primăriile constănțene
Articolul următorAlertă falsă cu bombă la metrou. Stația Eroilor a fost evacuată