O tânără de 23 de ani  a fost atacată şi muşcată  de un câine agresiv în Mangalia.  A fost salvată de un polițist cu mai multe focuri de armă.

„La data de 11 septembrie  poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Mangalia au fost sesizaţi, prin apel 112, cu privire la faptul că o femeie a fost muşcată de un câine. Deplasaţi la faţa locului, poliţiştii au constatat faptul că cele sesizate se confirmă. Întrucât câinele se afla lângă femeie şi avea un comportament agresiv, reprezentând un pericol imediat, unul dintre poliţişti a folosit armamentul din dotare. Ulterior, femeia de 23 de ani a fost transportată la spital, în vederea acordării de îngrijiri medicale”, a transmis l IPJ Constanţa.

La faţa locului s-au prezentat lucrători ai serviciului de ecarisaj din Mangalia, care au ridicat câinele.

Totodată, în apropierea locului faptei a mai fost identificat un alt câine, care a fost tranchilizat şi ridicat de lucrătorii de la ecarisaj.

Poliţiştii efectuează cercetări în vederea stabilirii situaţiei de fapt, fiind întocmit un dosar de cercetare penală.

 

 

Sursa: Realitatea de Constanta

Articolul precedentGeorge Constantin Păunescu, reales în funcția de PREȘEDINTE al Uniunii Generale a Industriașilor din România – U.G.I.R.
Articolul următorScandal și bătaie în plină stradă. Autoturism incendiat