Polițiștii anticorupție ai Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Tulcea, sub coordonarea procurorului de cz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Tulcea au prins ăn flagrant, pe 5 aprilie, un cetățean în timp ce oferea suma de 200 de euro unui agent de poliție din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Tulcea – Postul de Poliție Topolog, pentru a nu lua măsurile legale față de fiul său, autor al unei contravenții la regimul rutier.

„În fapt, cu o zi înainte, cei doi, tată și fiu, se aflau în trafic cu un autoturism condus de cel din urmă. Întrucât nu deținea RCA valabil, conducătorul auto nu a oprit la semnalele polițiștilor și a fugit pentru a nu fi sancționat legal. Pentru a-și scăpa fiul de o eventuală sancțiune, tatăl său a oferit, în repetate rânduri, sume de bani agentului de poliție,” informeaz[ DGA.

Pe baza denunțului agentului de poliție și a probelor, procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Tulcea a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de cetățeanul în cauză, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de dare de mită .

Față de inculpat, procurorul de caz a dispus măsura reținerii pentru o perioadă de 24 de ore, astăzi fiind prezentat instanței de judecată cu propunere de arestare preventivă.

 

 

 

Sursa: Realitatea de Tulcea