Guvernul a adoptat în ședința din 8 februarie 2023 o Hotărâre de Guvern privind acordarea burselor în străinătate pentru stagii de studii universitare de masterat, de doctorat, pentru stagii postdoctorale şi de cercetare. 

Actul normativ reglementează cadrul legal pentru formarea internațională a viitorilor specialiști români în domenii de interes pentru țara noastră (energie, bioeconomie, eco-nano-tehnologii) și pentru instituțiile europene (afaceri transatlantice, relațiile internaționale, diplomația Uniunii Europene etc.), prin instituirea unui mecanism național de sprijin financiar al acestora.

Astfel, Ministerul Educației, prin Agenția de Credite și Burse de Studii, acordă anual, în condițiile legii, burse în străinătate pentru stagii de studii universitare de masterat, de doctorat, pentru stagii postdoctorale și de cercetare.

Finanțarea programului este asigurată din bugetul Ministerului Educației, din fondul valutar al ministerului și din donații. Sumele acoperă cheltuielile destinate asigurării burselor și transportului internațional pentru stagiarii români.

Valoarea bursei lunare va fi de minimum 1.000 de euro, iar după finalizarea stagiului, bursierii își vor relua studiile universitare sau postuniversitare în România.

Beneficiarii acestor burse sunt persoane provenite din sistemul național de învățământ superior, din Academia Română, precum și din institutele de cercetare subordonate sau din cadrul acestora.

Stagiile universitare efectuate de către cercetătorii români vor contribui la evoluția cercetării românești, din punctul de vedere al calității și aplicabilității, prin sincronizarea cu noile tendințe din domeniu la nivel internațional, la creșterea reprezentării țării noastre la nivel european, precum și la consolidarea profilului României în cadrul organizațiilor din care face parte.

La data intrării în vigoare a acestui act normativ, se abrogă HG nr.697/1996 privind acordarea de burse pentru stagii de studii universitare și preuniversitare în străinătate, cu modificările ulterioare.

 

Articolul precedentFOTO: Încă o viață salvată de echipa de salvatori români plecați în Turcia. Adolescent de 16 ani, scos de sub dărâmături după 20 de ore
Articolul următorFermierii români, apel disperat: Opriți importurile de lapte din Ucraina! Risc major de faliment