Bulgaria şi România vor colabora pentru a asigura condiţiile necesare pentru navigaţia pe Dunăre, este concluzia care a reieşit marţi la finalul unei reuniuni găzduite de adjunctul ministrului bulgar al Transporturilor, Vladimir Vurbanov, la iniţiativa Comisiei Europene şi a Comisiei Dunării.
Cele două părţi au convenit să organizeze o reuniune a Comisiei Mixte Bulgaro-Române până la finele acestei săptămâni, în cadrul căreia vor fi stabilite noi obiective pentru potenţialul neutilizat al Dunării şi unificarea eforturilor, a informat Ministerul bulgar al Transporturilor într-un comunicat de presă.
De asemenea, părţile au convenit să demareze lucrările grupului de lucru bulgaro-român pentru pregătirea construcţiei a cinci noi poduri peste Dunăre. În acest context, Vladimir Vurbanov a exprimat disponibilitatea Bulgariei de a acţiona şi de a lansa studiile de fezabilitate. Partea română s-a angajat într-un dialog activ şi acţiuni pe această temă.
La rândul lor, reprezentanţii Comisiei Europene prezenţi la reuniune şi-au exprimat sprijinul şi au subliniat importanţa construirii noilor poduri, având în vedere necesitatea unei conectivităţi continue de transport pe direcţia nord-sud.
La reuniunea de marţi au mai participat directorul Direcţiei Transport pe Apă din cadrul Comisiei Europene, Magda Kopczynska, reprezentantul Comisiei Europene pentru Mobilitate şi Transport, Alain Baron, directorul general al Comisiei Dunării, Manfred Seitz, şi secretarul de stat în Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii din România, Bogdan Mîndrescu.
Sursa: Realitatea de Giurgiu