Biserica Ortodoxă Română a transmis, marți, că ÎPS Teodosie se exprimă în nume strict personal ca reacție la laudele aduse de Aehiepiscopul Tomisului lui Vladimir Putin, despre care a spus că nu e ”atât de negru pe cum îl prezintă toată lumea”.
Reprezentanții instituției au mai subliniat că Arhiepiscopul Tomisului se bucură de autonomie eparhială.
”Așa cum deja se știe, arhiepiscopul Teodosie obișnuiește să se pronunțe „sui generis” inclusiv pe teme extra-bisericesti. În virtutea autonomiei eparhiale de care se bucură și pe care alege să o folosească adesea în mod original, are desigur dreptul să se exprime liber pe orice temă, fără ca asta să însemne că se exprimă în numele BOR, ci în nume strict personal. Mai ales atunci când își exprimă preferințe sau varii afinități în legătură cu anumite persoane. BOR comunică public în plan decizional și la nivelul orientării sale instituționale doar prin Sfântul Sinod și prin Cancelaria acestuia, nu printr-un anumit ierarh”, a transmis Biserica Ortodoxă Română miercuri.
Arhiepiscopul Tomisului, cunoscut pentru opiniile sale controversate a declarat la Radio Dobrogea că Putin nu e atât de negru cum îl prezintă toată lumea în această perioadă pentru că este cel mai mare ctitor de biserici de la muntele Atos şi Ierusalim. ÎPS Teodosie spune că Putin a făcut mai multe jertfe şi nu trebuie judecat ca un răufăcător.
“Şi de ce să n-o spun, domnul Putin, care este atât de vehiculat în zilele acestea şi e văzut atât de negru, nu e negru cum îl prezintă toată lumea. Am spus-o şi o spun, fără frică şi fără nicio ezitare: este cel mai mare ctitor la Sfântul Munte şi la Ierusalim”, a spus ÎPS Teodosie la Radio Dobrogea.
Sursa: Realitatea de Constanta