Ministrul Turismului, Bogdan Trif, este de părere că în acest moment sunt lucruri bune pe litoral, iar peste aproximativ o lună, când se va deschide noul sezon estival, „hotelierii vor fi pregătiți”.

Prezent la Constanța, unde a început cea de-a XII-a ediție a Târgului de turism „VACANȚA”, Bogdan Trif a spus că în acest moment sunt lucruri bune pe litoral, dar și altele care „trebuie puse la punct” și că va verifica pregătirile până la deschiderea sezonului. „Sunt lucruri bune. Mai sunt lucruri care încă trebuie puse la punct, dar, cu siguranță, hotelierii or să fie pregătiți la începerea sezonului estival. (…)Sunt lucruri extrem de reușite, avem resort-uri foarte bune, care rivalizează cu toate celelalte din zona noastră. Dar avem și lucruri mai puțin plăcute”.

Întrebat dacă prețurile solicitate de hotelieri pentru minivacanța de 1 Mai sunt justificat, ministrul Turismului a spus că piața este liberă, iar statul nu se poate implica. „Este o piață liberă și este o piață privată. Nu poate să intervină statul să reglementeze prețul pieței. Ar fi nesănătos. Ne-am întoarce probabil la vremurile de dinainte de Revoluție și cred că nimeni nu și-ar dori lucru acesta. Ei își adaptează prețurile în funcție de cerere și ofertă”, a declarat Trif.

Bogdan Trif s-a aflat, joi, în Constanța, la Pavilionul Expozițional din Mamaia, unde a început cea de-a XII-a ediție a Târgului de turism „VACANȚA” Constanța, cel mai mare eveniment de profil din zonă în domeniul promovării turismului. Programul de vizitare a târgului este următorul: în perioada 28 – 30 martie, între orele 10.00 și 19.00; duminică 31 martie, între orele 10.00 și 16.00.

Articolul precedentOra Pământului 2019, marcată în centrele de plasament din Constanța
Articolul următorUn dragor românesc va participa la exerciții comune cu un vânător de mine francez