Biserica Ortodoxă se va afla în Duminica a 4-a a Postului Mare, dedicată Sfântului Cuvios Ioan Scărarul. Acesta s-a născut în a doua jumătate a secolului al VI-lea şi este originar din Palestina. La vârsta de 20 de ani s-a retras într-o peşteră din pustia Thola unde a dus o viaţă de anahoret timp de 40 de ani, apoi a devenit îndrumător al monahilor din Sinai, rostind cuvinte de învățătură în duminici şi sărbători.

A fost ales egumen al Sinaiului, perioadă în care a redactat opera sa de căpătâi, „Scara dumnezeiescului urcuș” sau „Scara Raiului”, una dintre cele mai cunoscute cărţi de spiritualitate creştin-ortodoxă, care prezintă drumul părăsirii păcatelor și al dobândirii virtuților creștine, asemenea urcării unei scări cu 30 de trepte, fiecăreia fiindu-i atribuită o virtute. Din acest motiv, sfântul a fost numit și Scărarul, totodată fiind pictată și o icoană în cinstea acestui tratat de ascetică.

În limba română cele mai cunoscute ediții contemporane sunt cea a părintelui Dumitru Stăniloae (volumul IX din colecția „Filocalia”, 1980) și cea a Mitropolitului Nicolae Corneanu, al Banatului (1997). Sfântul Ioan Scararul s-a mutat la Domnul în jurul anului 649.

Duminica Sfântului Ioan Scărarul a început să fie prăznuită în Biserică din secolul al XIII-lea, până la acea dată fiind comemorată Parabola Samarineanului Milostiv.

Articolul precedentÎncepe cel mai mare exercițiu multinațional naval din Marea Neagră, „Sea Shield 19”
Articolul următorNou sistem de plată a parcării în Constanța, din 15 aprilie