Biblioteca Județeană Constanța sprijină proiectul Asociației ANTEU de promovare a utilizării unei platforme informatice educaționale în școlile din municipiul Constanța.

O platformă educațională poate fi descrisă ca un loc virtual de interacțiune între profesori și elevi, un loc extrem de deschis, fără limite de spațiu fizic ori de orare, pentru organizarea de lecții, vizualizarea și lectura lor instantanee, pentru dezbateri, pentru schimbul de informații etc. Numele platformei propusă școlilor constănțene este https://open4.education și este mai mult decât o altă platformă informatică utilizată în managementul educației. Conform specialiștilor ANTEU, această platformă constituie „o schimbare de paradigmă în modul în care comunitatea își asumă ideea de educație”. Trebuie spus că multe comunități au înțeles acest lucru, de vreme ce platforma https://open4.education este la ora actuală cea mai des folosită de unitățile de învățământ din lumea întreagă: mai bine de 184.000 de școli, 38.000.000 de cursuri și 293.000.000 de elevi/utilizatori. Este desigur gratuită și poate fi utilizată fără discriminări.

Semnatarul protocolului cu Biblioteca din partea asociației ANTEU este domnul Dante Neculai (https://person.zju.edu.cn/en/dneculai), profesor universitar la Facultatea de Medicină a Universității Zhejiang/China (https://www.zju.edu.cn/english/). Domnul Neculai a fost elev al Colegiului Național „Mihai Eminescu” Constanța (1989-1991) şi al Colegiului Național „Mircea cel Bătrân” Constanța (1991-1993).

Asociația ANTEU este o organizație non-profit din județul Constanța, înființată cu obiectivul altruist de a desfășura activități în domeniul educației, în interesul colectivității locale. „Beneficiarii direcți ai activităților desfășurate”, menționează actul constitutiv al asociației, „sunt copiii și tinerii, respectiv școlarii și preșcolarii”. Președintele ANTEU este domnul Jianu Nicolae, între membri numărându-se absolvenți ai marilor licee din Constanța, răspândiți acum în firme influente și universități de prestigiu de pe toate continentele.

Sursa: Realitatea de Constanta

Articolul precedentDosar PENAL pentru ucidere din culpă la Spitalul Târgul Cărbunești
Articolul următorAngajări la Confort Urban