La solicitarea conducerii Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Constanţa, echipele Baylor au testat pentru HIV şi hepatitele virale B şi C aproximativ 600 de medici şi de asistente medicale.

Cu un cost mediu de 10 euro pentru fiecare testare, aportul Fundaţiei Baylor Marea Neagră la activitatea celei mai mari instituţii sanitare din judeţ este considerabil. De altfel, estimările arată că până la finele anului 2018 acţiunea de testare de la SCJU va avea aproximativ 2.000 de beneficiari.

Testarea periodică a cadrelor medicale este necesară din cauza riscurilor profesionale la care aceştia sunt expuşi, transmiterea cea mai frecventă a HIV şi a virusurilor hepatitice B şi C fiind pe calea sângelui. Timpul alocat unui beneficiar este, în medie, de 15 minute, iar cele 13 zile în care echipele Baylor au testat până acum medicii şi asistentele Judeţeanului constănțean subliniază misiunea de a ajuta comunitatea să dezvolte servicii eficiente de prevenire și de îngrijire a bolilor infecțioase.

„În cele trei luni de la iniţierea proiectului am testat aproximativ 600 de angajaţi ai Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă din Constanţa, medici şi asistente. Ne bucură faptul că putem sprijini cea mai mare unitate spitalicească din judeţ prin oferirea, în mod gratuit, a testelor de HIV şi hepatite B şi C necesare a fi repetate periodic pentru dosarul fiecărui angajat din sistemul sanitar. Mai mult decât atât, în această săptămână am răspuns solicitării conducerii Centrului de Plasament Delfinul din Agigea, unde am testat gratuit 33 de rezidenţi”, a declarat Mihaela Bogdan, coordonatorul Programului de Consiliere, Testare Voluntară şi Gratuită.

Organizată pentru prima dată în acest an, ediţia de primăvară a Săptămânii Testării a avut loc în perioada 18-25 aprilie 2018 şi a avut ca scop promovarea în ţările europene a testării pentru HIV şi hepatite virale, dar şi de conștientizare asupra pericolului reprezentat de bolile infecţioase. Ediţia de primăvară vine în completarea celei de toamnă, care are loc în fiecare an în luna noiembrie. De asemenea, cu această ocazie s-a dorit identificarea barierelor de care participanții pe continentul European se lovesc în încercarea de a implementa programe integrate de testare pentru HIV şi hepatitele virale B şi C.

Articolul precedentPeste cinci mii de persoane au trecut granița în minivacanța de 1 Iunie
Articolul următorMare Nostrum pregătește două acțiuni de igienizare terestră și subacvatică