Anchetă a polițiștilor tulceni după ce pe internet au apărut imagini cu un bărbat agresat de mai mulți minori pe raza localității Mahmudia, județul Tulcea,
Polițiștii tulceni s-au sesizat din oficiu, deschizând un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ,,loviri sau alte violențe”, care urmează a fi înaintat către Parchet.
“În acest sens, polițiștii au procedat la efectuarea de verificări, stabilind identitatea persoanei agresate, ca fiind un bărbat de 34 de ani din localitatea Mahmudia, totodată stabilind și identitatea celor 4 minori implicați, cu vârste cuprinse între 11 și 13 ani,”transmite IPJ Tulcea.
În continuare se efectuează verificări, în vederea stabilirii tuturor cauzelor și circumstanțelor producerii incidentului.
Sursa: Realitatea de Tulcea