Primăria Mangalia a început, recent, lucrările de reabilitare și modernizare pe mai multe străzi din stațiunea Neptun, în cadrul unui proiect cu finanțare europeană, în valoare de aproximativ 23 de milioane de lei. Proiectul de dezvoltare turistică din stațiunea Neptun-Olimp reprezintă continuarea programului de modernizare a infrastructurii turistice din stațiuni, concretizat prin reabilitarea falezei Neptun – zona ”La Steaguri”, inaugurată în anul 2015, tot cu fonduri UE.

Actualul proiect are ca obiectiv valorificarea potențialului turistic din zona de sud a litoralului și se referă la modernizarea stațiunii Neptun-Olimp, reprezentativă pentru litoralul românesc. Potrivit documentațiilor tehnice, atât în Neptun, cât și în Olimp, vor fi reabilitate și modernizate următoarele străzi: Scriitorilor, Delta, Gării, Crinului, Plopilor, Școlii, Aleea Steaguri, Vilele Speciale și Faleza Neptun. Totodată, se vor reface trotuarele și sistemul de iluminat public, vor fi amenajate parcări pe străzile Scriitorilor, Gării, Plopilor și Aleea Steaguri.

Modernizarea sistemului de iluminat public, rutier și pietonal pe străzile ce fac obiectul proiectului implică corpuri de iluminat cu eficiență energetică ridicată – tip led, cu durată mare de viață. În acest sens, la trecerile de pietoni semnalizarea vizuală va fi alimentată cu energie regenerabilă, verde, prin sistem de plăcuțe fotovoltaice.

De asemenea, pe străzile Gării și Crinului vor fi amenajate piste de biciclete, iar la intersecția străzilor Gala Galaction, Ferdinand și Trandafirilor va fi amenajat un sens giratoriu pentru fluidizarea traficului rutier. ”Acest proiect vine în completarea modernizărilor făcute la faleza Neptun – zona ”La Steaguri”, dar și la tronsonul de faleză Jupiter-Neptun. Este un proiect destinat atât turiștilor, cât și locuitorilor din Neptun și Olimp. Modernizarea infrastructurii rutiere de către Primăria Mangalia contribuie la revitalizarea stațiunilor din sudul litoralului, alături de investițiile din mediul privat, care s-au accelerat în ultimii ani”, a declarat primarul Radu Cristian.

El a reamintit că Primăria Mangalia are deja în implementare un proiect asemănător în stațiunea Saturn. Lucrările de modernizare a stațiunii Saturn sunt în plină desfășurare, iar în perioada imediat următoare va fi demarat un alt proiect cu fonduri UE, respectiv reabilitarea falezei Mangalia-Saturn.

Articolul precedentEpidemie de hepatita A în Constanța. Cum se poate preveni „boala mâinilor murdare”
Articolul următorIncident diplomatic la Constanța: Oficial american, respins de consulul Turciei