De astăzi începe marea distribuire a deciziilor de recalculare a pensiilor, documente care le vor arătă seniorilor, concret, câți bani vor primi în plus din luna septembrie! Poștașii trebuie să preda deciziile personal, iar dacă pensionarul nu este acasă, poștașul se va întoarce și a doua oară. Oficialii au anunțat că peste 3,8 milioane de români vor avea pensii mai mari, iar creșterea medie va fi de 622 de lei. Sunt însă și peste 800 de mii de oameni care rămân cu pensiile înghețate.

De astăzi, poștașii încep această procedură a distribuirii deciziilor de recalculare. Practic, începând de astăzi, aceștia vor merge din ușă în ușă și vor preda documentele pensionarilor. Vorbim despre documente ce le vor arăta oamenilor ce pensii primesc după această mare recalculare. 

Pe aceste documente, oamenii vor vedea cu exactitate și noutatea din această nouă Lege a pensiilor, pentru că vor vedea câte puncte de stabilitate primesc. Aici ne referim la cei care au rămas în activitate peste stagiul de 25 de ani pentru că aceste puncte bonus se oferă celor care au stagii mari de cotizare.  

În cazul în care pensionarul nu este acasă în momentul în care poștașul ajunge, atunci acesta se va întoarce pentru a doua oară pentru a distribui acest document. Dacă nici a doua oară pensionarul nu este găsit, atunci acesta poate ridica documentul de la cel mai apropiat oficiu postal. 

Sunt 4,6 milioane de decizii ce vor fi distribuite până pe data de 31 august. Oficialii au anunțat că sub peste 3,8 milioane de români care beneficiază de o creștere în urma recalculării. Creșterea medie este de aproximativ 622 de lei. 

Sunt însă și aproape 800.000 de români ce rămân cu pensia la același nivel – cu pensia înghețată – și care vor beneficia de o majorare abia în ianuarie, atunci când se va face indexarea cu rata inflației. Indexarea se va face, însă, la pensia recalculată. 

Pensiile majorate vor fi plătite începând cu data de 2 septembrie.

Articolul precedentGIMNASTA ANA MARIA BĂRBOSU VA PRIMI, ASTĂZI, MEDALIA DE BRONZ CÂȘTIGATĂ LA CONCURSUL DE LA SOL
Articolul următorCARAMBOL PE AUTOSTRADA SOARELUI, ÎNTRE MEDGIDIA ȘI CONSTANȚA