Polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase, cu sprijinul luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale în urma unei  percheziții efectuate pe 12 februarie  la locuința unor bărbați, din Cernavodă, au  descoperit o armă cu aer comprimat.

În urma cercetărilor, s-a stabilit că arma ar fi fost procurată din Germania și introdusă în țară fără respectarea prevederilor legale.

Arma a fost  ridicată în vederea continuării cercetărilor, cei doi bărbați fiind cercetați pentru săvârșirea infracțiunilor de nerespectarea regimului armelor și munițiilor și contrabandă calificată.

Articolul precedentPermis de conducere fals depistat la controlul de frontieră
Articolul următorAu fost reluate căutările pe Brațul Borcea al Dunării pentru cele două persoane dispărute.