Arhiepiscopia Tomisului anunță că va contesta amenda de 3.000 de lei pe care a primit-o de la Primăria Constanţa pentru lucrările efectuate fără autorizaţie la acoperişul Palatului Arhiepiscopal, clădire unde la sfârşitul anului trecut a izbucnit un incendiu.
“Arhiepiscopia Tomisului va contesta amenda dată de către Primăria Constanţa, pentru că o considerăm ilegală din următorul motiv: Legea 50 obligă pe proprietarul unei clădiri de patrimoniu să ia măsuri de urgenţă pentru securizarea clădirii în situaţia unor ameninţări. Suntem în condiţii de iarnă, prin urmare, neavând acoperiş clădirea este în pericol să se degradeze foarte mult. Noi încă din 24 decembrie, am depus pentru autorizarea unui acoperiş provizoriu atât la Primărie, cât şi la Ministerul Culturii şi la Direcţia Judeţeană de Cultură documentaţia necesară pentru a fi avizată. Direcţia Judeţeană de Cultură deja ne-a dat un aviz favorabil”, a declarat Eugen Tănăsescu, purtător cuvânt Arhiepiscopia Tomisului
“Legea 50 spune că în situaţii de urgenţă se poate emite autorizaţie de construcţie în trei zile. Primăria Constanţa, deşi a primit documentaţia pe 24 decembrie au înregistrat-o de abia pe 27 decembrie, iar la data la care vorbim încă nu ne-a dat autorizaţie pentru acoperişul temporar. Prin urmare, ne aflăm pe de o parte, sub obligaţia legii de a proteja clădirea în situaţii de intemperii, pe de altă parte, Primăria trebuia, dacă voia, să ne autorizeze în trei zile”, a explicat Tănăsescu.
Primăria Constanţa a amendat Arhiepiscopia Tomisului cu suma de 3.000 de lei pentru lucrările făcute la acoperişul Palatului Arhiepiscopal pentru care nu există autorizaţie din partea municipalităţii.
Sursa: Realitatea de Constanta