Pacienți cu politraumatisme survenite în urma accidentelor rutiere, pacienți cu boli cronice și a căror stare de sănătate s-a degradat, pacienți aflați în stop cardio respirator, femei gravide pentru care s-a declanșat nașterea, copiii cu diverse afecțiuni (febră, vărsături, etc) iar lista continuă. Patologia este complexă și extrem de diversificată când vine vorba despre Unitatea Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Județean Constanța iar numărul prezentărilor crește de la o săptămână la alta, pe măsură ce vremea se încălzește iar turiștii vin pe litoral.

1595 persoane (dintre care 455 copii) au avut nevoie de serviciile medicale ale UPU-SMURD Constanța începând de vineri și până astăzi dimineață. Dintre acestea, 326 au rămas internate în cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență “Sf. Apostol Andrei” Constanța pentru investigații suplimentare, îngrijiri și tratament de specialitate. 

Pediatria, Cardiologia, Ginecologia, Psihiatria sau Ortopedia  se numără printre secțiile cu cele mai multe spitalizări. Forfotă a fost însă peste tot pentru că mulți dintre pacienții ajunși la UPU aveau urgențe medico chirurgicale ceea ce a implicat resurse umane din mai multe secții (Terapie Intensivă, Cardiologie, etc).

  Dintre cei care au ajuns la UPU în timpul acestei minivacanțe, 20 sunt victime ale accidentelor rutiere iar o altă persoană a fost adusă în urma unui accident de submersie. 7 dintre acestea au avut nevoie de îngrijiri medicale de specialiatate, fiind internate.

 

 

 

Sursa: Realitatea de Constanta

Articolul precedentSimona Halep, eliminată în primul tur al WTA Birmingham la dublu
Articolul următorLEGILE PUTERII: Prețurile la carburanți au ajuns la cote istorice. Se anunță o lungă perioadă de proteste