Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a transferat în conturile fermierilor peste 648 milioane euro, sumă care a fost autorizată la plata finală în cadrul Campaniei 2022.
APIA a anunțat că în perioada 5 – 23 decembrie, a autorizat la plata finală pentru anul de cerere 2022 peste 92,35% din totalul beneficiarilor eligibili, respectiv 723.574 fermieri, cu suma totală de 648.774.044 euro, din care: 592.578.795 euro din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA); 46.819.646 euro din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR); 9.375.603 euro cofinanțare de la Bugetul Național (BN1).
APIA reamintește că plăţile pentru schemele finanțate din FEGA și FEADR se fac în lei, la cursul de schimb valutar de 4,9490 lei/euro, stabilit de Banca Centrală Europeană şi publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
În luna ianuarie vor fi deblocate noi scheme de plată pentru fermieri și crescătorii de animale. Astfel, după ce Ministerul Agriculturii va lansa proiectul de hotărâre de Guvern cu plafoanele pentru aceste subvenții, APIA poate să stabilească cuantumurile pe hectar și cap de animal pentru Ajutoarele Naționale Tranzitorii (ANT). Traseul plăților implică întocmirea de către Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) a unui proiect de hotărâre de Guvern în care să fie alocate plafoanele pentru fiecare sector care primește ANT, vegetal și zootehnie.