Realizatoarea emisiunii „Culisele Statului Paralel” acuză faptul că ministrul Transporturilor a dat dispoziție catre angajații de la Portul Constanța să facă tot posibilul și să nu pună acte și date oficiale la dispoziția inspectorilor de la Curtea de Conturi.

„Am auzit că nu s-a dus cu trenul la Nuba Chalet, deși pentru participanți s-au rezervat 100 de locuri la Săgeata Albastră. Cum poate un om de talia lui Sorin Grindeanu, care s-a închis în Guvern, să se ducă la o asemenea petrecere, care, împreună cu prieteni foști de la PDL sa-l dea jos pe Ciolacu și să se înscăuneze el. Băieții ăștia, care s-au gândit să pună mâna pe Portul Constanța, au frisoane. Am primit informații că sunt mai multe controale în port, printre care și unul de la Curtea de Conturi. Aud însă că Grindeanu a dat indicații să nu li se pună niciun document la dispoziție celor de la CC. Asta e infracțiune. Am înțeles de ce îi place la club, de acolo îi ia subordonați. Pe șeful de la port, Florin Vizan, l-a întâlnit tot la clubul Nuba, dar pe lioral, unde acest personaj a fost văzut la volanul unui Rolls Royce, conducând cu trabucul în gură. Nu i-ar sta bine și lui Grindeanu în postura lui Iohannis? Să se plimbe și el toată ziua cu avionul? Șeful portului, pus interimar, pentru care Grindeanu a modificat legislația, fiindcă omul nu avea nicio problemă cu acest domeniu, a modificat legea în așa fel încât să fie în Consiliul de Administrație și cei care nu au treabă cu portul. Numai că Iohannis i-a stricat afacerea și i-a întors legea de la promulgare. Unii s-au bucurat că vor fi scoși anumiți afaceriști de acolo, dar deocamdată nu s-a întâmplat nimic. Sunt unii băieți deștepți care au fost scoși de noua gașcă, așa că, acum fac scandal. Acum vreo 3 luni am avut pe cineva în emisiune care avea dane în port, și care spunea că sunt blocate intenționat căile de acces către anumite dane din port, prin lucrări de infrastructură. Asta e o șmechereală ca doar unele companii să facă bani. Administratorii, inclusiv conducerea portului, au fost numite provizoriu. Nu s-a organizat acel concurs pe OUG 109, li s-au tot prelungit mandatele din 2 în 2 luni. Iar conducerea nu a avut obiective și nici criterii de performanță. Dar concursul nu va avea loc, pentru că Grindeanu vrea să numească el pe cine vrea acolo. Deși au crescut încasările, tot nu au reușit să acopere găurile din buget. Acest provizorat e făcut cu intenție, tocmai să nu răspundă nimeni pentru ceea ce face acolo. Din 2016 s-a pornit o selecție, dar de atunci au fost numiți șefi doar provizoriu. Din 100 de obiective de modernizare ca să crească încasările portului, doar 59 au fost făcute. A crescut suprafața închirierilor, dar nu și încasările statului”, a declarat Anca Alexandrescu.

Citește și CULISELE STATULUI PARALEL. Florin Vizan, stăpânul Portului Constanța

Fostul ministru Ilan Laufer a declarat că autoritățile știu despre evaziunea de aproape 8 miliarde de euro care se înregistrează în fiecare an în Portul Constanța.

„Acest val suveranist care va mătura Europa nu este cauzat de faptul că cei care sunt la putere își fac afacerile. Nu din cauza faptului că ni s-au crescut taxele de 3 ori, nu din cauză că a crescut suma pentru pensii speciale. Românul îndură, până te apropii de chestii precum credința, despre care spun unii că e ceva relativ, scoaterea icoanelor din școli sau că peste 10 ani o să circuli cel mult 6.500 km pe an cu mașina, ori o să aveți portofel digital. Nu mai zic de „părinte 1” și „părinte 2” sau LGBT. Lucrurile astea într-o țară profund credincioasă nu își au loc.

8 miliarde de euro pe an este evaziunea în Portul Constanța, iar lucrul ăsta îl cunosc toți. Avem deficit bugetar de 90 de miliarde, iar din TVA statul român a colectat doar 50 de miliarde, iar 10 miliarde de lei sunt evaziunile din port. Iar atunci ajungi să acoperi deficitul. Este o joacă. Ca să-l elimini pe unul, îi iei firma. Nu există transparență, nici criterii de selecție, de performanță. Fiecare român plătește 100 de euro dobândă. Avem 8 miliarde de euro plată doar la dobânzi. Circulă o HG pe la Finanțe în care una dintre măsuri arată că, dacă cineva din familie are firmă, nu poți avea și tu”, a declarat Ilan Laufer.

 
Articolul precedentAlexandra Păcuraru: „Europa are nevoie de un reset, iar semnalul poate veni din România”
Articolul următorPrognoza meteo 12 decembrie. Vremea devine caldă pentru această perioadă