De la începutul lunii mai și până în prezent, polițiștii locali au acționat pe raza municipiului Constanța, inclusiv în stațiunea Mamaia, atât pe stradă cât și pe plaje pentru a verifica respectarea prevederilor privind comercializarea produselor și serviciilor de piață. Iar abaterile nu au lipsit. Polițiștii locali au aplicat peste 500 de sancțiuni contravenționale, în cuantum de 103.450 lei.
“Au existat situații în care s- a dispus confiscarea bunurilor folosite la săvârșirea contravențiilor respective, atunci când acestea nu au fost distruse chiar de contravenienți la vederea polițiștilor locali,”anunță primăria Constanța
Amenzile nu îi sperie însă pe vânzători şi cei mai mulți revin printre turişti chiar în aceeași zi. Iar pe plaje distracţia este mai importantă decât măsurile de protecţie.
Sursa: Realitatea de Constanta