1578 de amenzi în valoare de 332.600 lei au fost aplicate de polițiștii locali din Constanța, în urma controalelor efectuate săptămâna trecută.

În intervalul 9-15 iulie, au fost efectuate controale în municipiul Constanta și Mamaia. La nivelul Directiei Generale Poliția Locală Constanța au fost înregistrate 482  abateri constatate cu privire la  nerespectarea normelor legale care se refera la circulația și fluidizarea traficului rutier de pe bulevardele și municipiului, în special opriri/staționări neregulamentare pe arterele intens circulate din oraș.

Vizate au fost și persoanele care circulă cu mijlocul de transport public în comun și nu dețin bilete. În acest domeniu au fost sancționați contravențional 646 de călători.

În ceea ce privește desfașurarea comerțului ilicit au primit amenzi 70 de persoane care comercializau ambulant.

 

 

Articolul precedentCasieriile și ghișeele RADET vor fi închise vineri
Articolul următor238 de profesori constănțeni susțin examenul de definitivat