Comisarii de la Protecția Consumatorului au sancționat, în lunile iulie și august, sute de agenți economici care își desfășoară activitatea pe litoralul românesc, valoarea totală a amenzilor fiind de aproape 3 milioane de lei.

Astfel, în perioada 29 iunie – 31 august, comisarii ANPC au realizat un număr de 894 de acțiuni de control la operatorii economici de pe litoral, iar la 760 dintre aceştia s-au constatat abateri. Au fost astfel verificate, între altele, 392 de restaurante, terase, pizzerii sau baruri, și 244 de unități de cazare.

În urma acțiunilor de control desfășurate au fost aplicate un număr de 1.048 de sancțiuni din care 563 de avertismente și 485 de amenzi contravenționale, în valoare de 2.866.400 lei, suma din care s-au încasat deja 339.750 lei.

De asemenea, au fost oprite temporar de la comercializare produse în valoare de 226.250 de lei, au fost oprite definitiv de la comercializare și scoase din circuitul consumului uman, produse în valoare de 164.054 lei și a fost dispusă măsura opririi temporare a prestării serviciului, până la remedierea deficientelor constatate, pentru un număr de 91 de operatori economici.

Articolul precedentO stație RATC care deservește trei linii, va fi mutată
Articolul următorȘefi noi în Poliția Județului Constanța