Polițiștii locali au aplicat, pe parcursul lunii februarie, mii de sancțiuni pentru diferite încălcări ale ordinii și siguranței publice, cu o valoare totală ce se ridică la aproape 1,3 milioane de lei.

Astfel, potrivit Direcției Generale Poliția Locală Constanța, oamenii legii au aplicat 5.519 amenzi contravenționale, în valoare totală de 1.292.820 lei. De asemenea, au fost constatate 9 infracţiuni, toate ținând de mediul stradal.

Controalele s-au desfășurat independent de alte instituţii și au vizat respectarea normelor legale privind menținerea curățeniei pe domeniul public al unității administrativ teritoriale, asigurarea ordinii și liniștii publice în zonele adiacente centrelor comerciale, parcurilor, piețelor agroalimentare și în cartierele de blocuri sau case, fluența circulației pe drumurile publice, protecția mediului, urmărirea legalității lucrărilor de construcții și a afișajului stradal, verificarea modului de desfășurare a activităților comerciale din municipiul Constanța, depistarea persoanelor care nu dețin titlu de călătorie valabil pe mijlocul de transport în comun, prevenirea și combaterea efectelor produselor din tutun în spațiul public închis sau într-un loc interzis de lege, depistarea persoanelor care comercializează ilicit pachete cu țigări netimbrate ori produse alimentare/ nealimentare fără acte de proveniență, etc.

„Activitățile de verificare și control se vor derula zilnic, iar ca măsură preventivă recomandăm tuturor persoanelor fizice/juridice să adopte măsurile necesare pentru respectarea prevederilor legale. Scopul Direcției Generale Poliția Locală Constanța nu este acela de a-i amenda pe cetățeni sau de a-i împiedica să desfășoare anumite activități în limite legale, ci acela de a crea un climat de ordine și siguranță publică în municipiul Constanța”, spun reprezentanții DGPL Constanța.

Articolul precedentSurprize pentru doamne și domnișoare pe scena Teatrului de Stat Constanța
Articolul următorAlertă meteo. Cod galben de vânt pentru județele Constanța și Tulcea