Pompierii constănțeni au aplicat amenzi în valoare totală de 141.500 lei în urma unor acțiuni de verificare în cluburi, lăcașuri de cult, obiective de cazare şi alimentaţie publică de pe litoral, în minivacanța de Sf. Maria.
Potrivit unui comunicat al Inspectoratului pentru Situații de Urgență în perioada 15.08 – 18.08.2019, au fost efectuate controale în 54 de obiective de turism şi alimentaţie publică. Au fost depistate 255 deficienţe și au fost aplicate 251 sancţiuni, respectiv 207 avertismente şi 44 amenzi contravenţionale în valoare totală de 141.500 lei.
Principalele nereguli au constat în neîntocmirea şi/sau neavizarea planului de intervenţie, la unele unităţi de turism; neasigurarea angajării unui cadru tehnic sau personal de specialitate cu atribuţii în domeniul apărării împotriva incendiilor; nemenţinerea în stare de funcţionare a instalaţiilor electrice pentru iluminatul de siguranţă pentru evacuarea persoanelor în caz de incendiu, pentru marcarea hidranţilor interiori de incendiu, cât şi pentru intervenţie în încăperea centralei termice; lipsa verificării mijloacelor tehnice de apărare împotriva incendiilor existente (stingătoare), aflate în dotarea unor construcţii de turism, în conformitate cu reglementările tehnice; exploatarea cu defecţiuni şi improvizaţii a instalaţiei electrice aferentă construcţiilor.
Pe raza întregului județ, în perioada 15.08.2019-18.08.2019, pompierii constănţeni au fost solicitaţi să acţioneze la 339 intervenţii (16 incendii, 1 solicitare asistență persoane descarcerate și 42 alte intervenții după cum urmează: 4 deblocări de ușă, 11 asigurări măsuri PSI, 17 solicitări de asistență medicală la accidente rutiere, 6 misiuni de căutare-salvare persoane dispărute sau aflate în pericol de înec, în mare, alte 4 intervenții și 280 cazuri medicale).
.