Un alt cetățean algerian, al cincilea din cei șase pasageri clandestini care, joi dimineață, au părăsit nava “Nordic Barents”, a fost prins și adus la bordul vasului de către o echipă operativă a Gărzii de Coastă.

Potrivit reprezentanților Gărzii de Coastă, acesta a fost găsit, identificat și reținut joi seară, în jurul orei 19.00, în zona gării din Târgu Jiu, de către polițiști din cadrul IPJ Gorj, iar vineri dimineață, în jurul orei 03.30, a fost adus la bordul vasului “Nordic Barents”, pavilion Panama, ancorat în Portul Constanța.
„Menționăm că poliţiştii de frontieră, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracţiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat, la finalizare fiind luate măsurile legale care se impun”, au transmis sursele citate.
Pentru gestionarea evenimentului, alături de Garda de Coastă au participat și reprezentanți ai structurilor teritoriale ale Poliției Române, Jandarmeriei Române, Inspectoratului General pentru Imigrări și Poliției Transporturi.
Polițiștii de frontieră din cadrul Grupului de Nave Constanța aflați la supravegherea navei „Nordic Barents”, sub pavilion Panama, sosită, duminică, în Portul Constanța din direcția Turcia, au fost anunțați, joi dimineață, în jurul orei 03.10, de către un membru de echipaj despre faptul că cei șase pasageri clandestini de la bordul navei nu se mai află în încăperea în care erau cazați.
Imediat, polițiștii de frontieră au efectuat controlul asupra navei și au alertat autoritățile locale și firmele de pază care își desfășoară activitatea în incinta Portului Constanța. „Menționăm că, în permanență un echipaj al Poliției de Frontieră a supravegheat nava la scara acesteia, cu verificări constante ale încăperii în care aceştia se aflau, ultima verificare fiind efectuată în jurul orei 02.30, când nu au fost constatate nereguli”, au precizat sursele citate.
Imediat au început activitățile de căutare a celor șase cetățeni algerieni, în cooperare cu polițiști ai IPJ Constanța și jandarmi de la IJJ Constanta, în cursul dimineții fiind găsiți patru dintre aceștia. Ei au fost prinși pe un câmp, în zona localității Murfatlar, urmând să fie audiați.
Polițiștii de frontieră au suspiciuni că în acest incident au fost implicați membri ai echipajului navei. „Sunt derulate cercetări pentru stabilirea cu exactitate a celor întâmplate și identificarea persoanelor implicate, în cauză existând suspiciuni privind complicitatea echipajului navei în săvârşirea faptei de trecere frauduloasă a frontierei de stat”, au mai transmis reprezentanții Gărzii de Coastă.
Pompierii militari au fost solicitați să intervină, duminică noapte, în ajutorul a șase persoane, aflate pe nava „Nordic Barents”, pavilion Panama, în dana 64 a Portului Constanţa. La fața locului au intervenit un echipaj SMURD B, echipajul SMURD C, o autospecială pentru transport personal şi victime multiple (ATPVM) și o autospecială de stingere. Cele șase persoane erau numai intoxicate cu fum, după ce aprinseseră o saltea dintr-o cabină.
Cei șase transfugi urcaseră clandestin la bordul vasului, în Turcia, dar la sosirea navei în Constanța aceștia nu a fost lăsați să coboare la țărm de autoritățile portuare. Drept urmare, echipajul i-a închis într-una din cabinele navei și, din disperare, unul dintre transfugi a incendiat o saltea.
Vasul, având un echipaj format din 22 marinari de naționalitate filipineză și rusă, a fost controlat de poliţiştii de frontieră din cadrul Grupului de Nave Constanța chiar duminică, la sosirea în țară. „Menționăm că astăzi, în momentul intrării navei în Portul Constanța, Punctul de Trecere a Frontierei Constanţa a fost informat că la bordul navei se află șase pasageri clandestini, fără documente de călătorie. Conform declarațiilor comandantului navei, cei șase cetăţeni au fost găsiți ascunși după ce nava a părăsit portul din Turcia”, au transmis reprezentanţii Gărzii de Coastă.
Din cercetările efectuate la bordul navei, cele șase persoane sunt originare din Algeria. Comandantul navei a fost sancționat contravențional, cu amendă în valoare de 48.000 de lei. Agenții navei au solicitat autorităților să ia în considerare evacuarea transfugilor, pentru siguranța celor de la bord.

Articolul precedentPorturi maritime închise din cauza văntului puternic
Articolul următorMicrobuz școlar cu 12 copii, implicat într-un accident rutier, în județul Arad