Trei tineri afgani care au încercat să treacă fraudulos frontiera de stat în România, ascunși în semiremorca unui automarfar,au fost depistați de polițiștii de frontieră în Negru Vodă.

În data de 02.06.2021, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Negru Vodă, județul Constanța, au efectuat, pe sensul de intrare în ţară, controlul specific asupra unui autocamion cu semiremorcă, înmatriculat în R. Moldova, la volanul căruia se afla un cetățean din R. Moldova, în vârstă de 49 de ani. Autocamionul transporta, conform documentelor, electrozi, din Turcia pentru o firmă din R. Moldova.

Poliţiştii de frontieră au observat că prelata semiremorcii era tăiată, iar verificările cu (sonda CO2 şi MicroSearch(aparat care detectează bătăile inimii) a semnalat prezenţa unor persoane în compartimentul pentru mărfă. Poliţiştii de frontieră au deschis automarfarul şi în interior au fost descoperite ascunşi trei tineri, în vârstă de 18, respectiv 21 ani. Aceștia intenționau să ajungă în Germania. și au declarat că s-au ascuns în semiremorcă după ce au  tăiat prelata acesteia, profitând de neatenţia şoferului.

Polițiștii de frontieră au procedat la întreruperea călătoriei persoanelor în cauză, iar conform protocolului româno-bulgar privind controlul comun la trecerea frontierei de stat, cercetările sunt continuate de autoritățile de frontieră bulgare. 

Sursa: Realitatea de Constanta

Articolul precedentContrabandă cu țigări în Portul Constanța
Articolul următorCALENDARUL ASTRONOMIC AL LUNII IUNIE 2021