După ce săptămânile trecute au fost aplicate tratamente aviochimice pe malul lacurilor  Siutghiol și Tăbăcărie, echipele municipalității au reluat operațiunile de dezinsecție terestră.

Tratamentele se desfășoară în tot orașul, în condiţii corespunzătoare, cu respectarea prevederilor legale de protecţie a mediului, a sănătăţii şi securităţii populaţiei.

Substanța folosită este CY 10, un insecticid concentrat, cu spectru larg de combatere, cu acțiune insecticidă imediată, cu efect de stingere a focarelor și rezidual. Nu irită și nu dăunează plantelor.

Pentru că se apropie 1 iunie și pentru că parcurile din oraș vor fi luate cu asalt de sute de copii dornici să participe la evenimentele organizate de Primăria Constanța, echipele acționează cu precădere în toate parcurile din oraș, astfel încât acestea să fie pregătite pentru cei mici.

În paralel, echipele Direcției Generale Gestionare Servicii Publice lucrează la îngrijirea spațiilor verzi: se cosește iarba, se igienizează și greblează resturile vegetale, se tunde gardul viu.

De asemenea, având în vedere că vegetația de pe malul lacurilor adună foarte multe insecte, se aplică tratamente și pe malurile lacurilor Siutghiol și Tăbăcărie pentru distrugerea şi prevenirea dezvoltării larvelor insectelor.

Sursa: Realitatea de Constanta

Articolul precedentUn bărbat din Bacău a mers cu TIR-ul pe plaja sălbatică de la Corbu
Articolul următorMinivacanță în iunie. Zile libere pentru români