Au apărut primele imagini de pe camerele de supraveghere de la accidentul din 2 Mai. Tinerii se aflau în afara părții carosabile, iar Vlad Pascu a intrat în plin în ei. În imaginile de pe camere se vede cum victimele sunt luate pe capotă, iar telefoanele cad pe asfalt. Avocatul victimelor, Adrian Cuculis, a făcut publice imaginile.

„Imaginile surpinse de catre camerele de supraveghere arata clar ca in cazul accidentului de la 2 Mai, copiii se aflau in afara partii carosabile si erau organizati in asa fel incat sa nu stanjeneasca traficul rutier.

Observate imaginile si traiectoria masinii cat si bucla pe care a facut-o, putem spune ca fie a vrut sa intre in ei fie din cauza vitezei excesive si a drogurilor consumate nu a mai putut redresa masina”, a explicat Av. Cuculis.

Câteva sute de metri mai aveau cei opt tineri care circulau pe marginea drumului și ar fi ajuns la destinație, în localitatea 2 Mai. Nu au apucat să-i parcurgă. Din spate, în grupul lor a intrat o mașină condusă de un șofer aflat sub influența a trei droguri: Vlad Pascu, 19 ani.

Pentru cei doi tineri care mergeau în spatele grupului, impactul a fost devastator. Trupul lui Sebastian a fost efectiv sfârtecat la impact. Rupt în două. Trunchiul a rămas pe caldarâm, picioarele în șant.

Pe Roberta, impactul a aruncat-o 15 metri distanță. Trupul ei s-a oprit într-un gard.

Alți trei tineri aflați puțin mai în față au fost grav răniți.

Vlad Pascu a fugit de la locul accidentului.

Filmul complet al tragediei

La data de 17 august șoferul a ajuns în municipiul Constanța împreună cu tatăl său.

În 18 august a fost oprit în trafic în municipiul Constanța, moment în care i s-a atras atenția în legătură cu conduita în trafic.

În 19 august, în jurul orei 00:40, un bărbat a sunat la 112 și a sesizat despre faptul că pe DN39 între Vama Veche și 2 Mai, un autoturism circulă cu posibile încălcări ale legislației rutiere. Au fost efectuate activități pentru localizare.

În jurul orelor 02:40 autoturismul a fost depistat circulând pe DN39 din Vama Veche. Au fost legitimați conducătorul și doi pasageri. În urma controlului, într-un pachet de țigări a fost găsită o țigară artizanală și patru pastile într-o folie marcată cu denumirea bromazepam, care au fost înaintate Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța pentru a se continua cercetările.

Șoferul a fost condus cu autospeciala la sediul Poliției Vama Veche unde a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat valoarea „zero”.

A fost prezent în acel sediu până la 04:30. Din datele transmise de către lucrătorii de poliție, conducătorul auto nu prezenta semne specifice consumului de substanțe psihoactive.

Șoferul s-ar fi deplasat după la o locație din Vama Veche. Ulterior, în jurul orelor 05:25 a avut loc acest eveniment tragic în urma căruia două tineri au murit și alți trei au fost grav răniți.

VIDEO pe îndrumări-juridice.eu

Articolul precedentPiața imobiliară pune frână. A scăzut vertiginos numărul de autorizații de construire, în primele 8 luni
Articolul următorPericol uriaș! Comunicațiile GPS ale navelor din apele teritoriale române, bruiate de Rusia – Semnal de alarmă al șefului Armatei Române