Direcția Generală Poliția Locală din cadrul Primăriei Municipiului Constanța a început campania de ridicare a autovehiculelor abandonate sau fără stăpân de pe domeniul public sau privat al orașului.

Potrivit reprezentanților Primăriei Constanța, prima mașină abandonată a fost ridicată, marți dimineață, de pe Bulevardul 1 Mai, vis-a-vis de parcul de la Gară, și va fi depozitată într-un loc special amenajat de către administratorul drumului. „Acțiunea agenților noștri vizează cele 24 de autovehicule identificate ca fiind abandonate pe domeniul public sau privat al municipiului Constanța”, spun sursele citate.

Această activitate urmărește eliberarea domeniului public sau privat ocupat în mod nelegal, asigurarea fluenței și siguranței rutiere în municipiul Constanța, dar și menținerea curățeniei în unele zone în care aceste autovehicule sunt adevărate focare de infecție, fiind adăpost pentru persoanele fără locuință sau adevărate ghene de gunoi.

Acțiuni similare se vor derula și în perioada următoare, deoarece lucrătorii instituției au demarat procedura de stabilire a situației legale și pentru alte autovehicule pentru care există indicii temeinice că ar fi fără stăpân sau că ar fi abandonate. Acțiunea se va derula conform prevederilor art. 3 alin. 3 și art. 4 alin. 2 din Legea nr. 421/2002 privind regimul juridic al vehiculelor fără stăpân sau abandonate pe terenuri aparținând domeniului public sau privat al statului ori al unităților administrativ-teritoriale, cu modificările ulterioare, a art. 7 din H.G. nr. 156/2003 pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 421/2002 cu modificările ulterioare.

Articolul precedentVideo| Autobuz suspendat în zona City
Articolul următorAlertă meteo. Cod galben de vănt în Dobrogea